Bergodi, după ce "U" Cluj a pierdut un nou trofeu în fața celor de la CS U Craiova: "Nu e niciun blestem"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:36
- Sport
- Ascultă știrea
Antrenorul "studenților" susține că a fost mulțumit de prestația echipei sale, chiar dacă Supercupa a ajuns în vitrina oltenilor.
După ce a pierdut titlul și Cupa în fața celor de la CS U Craiova, Universitatea Cluj a cedat și cel de-al treilea trofeu intern, după loviturile de departajare. Chiar dacă "studenții" au fost din nou învinși, Cristiano Bergodi crede că elevii săi sunt pe drumul cel bun, iar rezultatele pozitive vor apărea.
"A fost un meci bun, frumos, între două echipe solide. Una a fost mai bună, se pare. Craiova are o echipă foarte competitivă. Și noi am arătat bine, mai ales în repriza secundă. Am avut ocazii mari și în prima repriză, în special prin Alibek.
Per total, sunt mulțumit de prestația jucătorilor mei. 90 de minute am scos o remiză împotriva campioanei României. Ne dă speranțe acest rezultat pentru meciul de joi.
Nu e niciun blestem, e altceva! Și eu am câștigat în carieră Supercupe la penalty-uri. Acolo trebuie să ai sânge rece. În general, sunt mulțumit. Suntem pe un drum bun", a transmis antrenorul, conform Digisport.











