Anamaria Prodan şi-a dat demisia de la “U”. Abia ieri
- Scris de Alin Sutea
- 17 Oct 2012, 23:31
- Sport
- Ascultă știrea

Universitatea se pregăteşte să-şi schimbe proprietarul, iar tranzacţia pare să fi intrat în ultima sută de metri. Sursele ZIUA de CLUJ susţin că Anamaria Prodan, cea care a condus clubul începând din luna iunie, şi-a prezentat abia ieri demisia din funcţia de preşedinte executiv, adică la două săptămâni după ce declara oficial că renunţă la post. Între timp, discuţiile pentru preluarea „Şepcilor roşii" continuă.
În ziua în care şi-a prezentat demisia, Prodan a anunţat că singura ofertă concretă pentru preluarea clubului îi aparţine şi că ea este singura care a depus şi o scrisoare de garanţie bancară pe adresa lui Ioan Mărginean. Soţia antrenorului Stelei, Laurenţiu Reghecampf, şi-a întărit intenţia de a muta echipa la Buzău, în cazul în care o va prelua, dar de data aceasta a vorbit doar despre un exil temporar. „Eu sunt singura care a depus o scrisoare de garanţie financiară. Eu am dat şi un termen ca până vineri să primesc un răspuns. Dacă vor să-mi dea echipa, foarte bine, dacă nu, asta este, echipa va muri pentru că nu o ia nimeni. Dacă voi prelua Universitatea Cluj, o voi muta la Buzău, pentru că acolo nu plătesc nimic, nici măcar chiriile la jucători, nimic. Oricum va fi doar o situaţie temporară, nu o mut definitiv", a spus, ieri, Anamaria Prodan. Ea s-a declarat sceptică în ceea ce priveşte negocierile pentru preluarea clubului de către alţi investitori.Reamintim că ZIUA de CLUJ a anunţat ieri că în acest moment, cu excepţia variantei Prodan, există alte două oferte concrete pentru preluarea clubului clujean. Una dintre ele vine din partea oamenilor de afaceri bucureşteni Călin şi Gheorghiţă Bultoc. Cei doi sunt decişi să plătească toate datoriile clubului în momentul preluării, însă nu par a fi de acord să achite aproximativ un milion de euro, cât cere Ioan Mărginean în schimbul pachetului majoritar. Conform Top 300 Capital, fraţii Bultoc au o avere de 45 de milioane de euro şi afaceri în domeniul auto. Cei doi deţin grupul de firme Meridian Auto, dar şi compania de taximetrie cu acelaşi nume care activează în Bucureşti.
O altă variantă pe care Ioan Mărginean şi Florian Walter o au pe masă este cea venită din partea a doi oameni de afaceri germani, unul dintre ei fiind Lutz Stache, cunoscut în România după ce a încercat, în urmă cu mai mulţi ani, să preia Rapidul. Stache este proprietarul grupului AHG Industry, cu activităţi în industrie şi comerţ. Omul de afaceri în vârstă de 57 de ani s-a născut în Berlinul de Est, iar în prezent e stabilit la Cottbus. Averea lui este estimată la aproape un miliard de euro şi, în ultimii ani, acesta şi-a manifestat de mai multe ori intenţia de a investi în fotbalul românesc. El a fost aproape de a bate palma cu George Copos pentru achiziţionarea Rapidului, dar tranzacţia a căzut în ultimul moment.
Cunoscut drept apropiat al familiei Reghecampf, Stache ar fi rupt legătura cu cei doi de mai mult timp. Sursele ZIUA de CLUJ susţin că omul care ţine legătura în permanenţă cu Stache şi cel care încearcă să-l convingă să preia pachetul majoritar de acţiuni de la Universitatea Cluj este Vasile Miriuţă, fost jucător la Energie Cottbus. Conform informaţiilor noastre, Stache ar fi pregătit să preia echipa împreună cu un alt om de afaceri german, stabilit la Frankfurt. Cei doi ar oferi o sumă de 750.000 de euro pentru pachetul majoritar de acţiuni, însă actualii proprietari solicită cu aproximativ 500.000 de euro mai mult. Conform ultimelor informaţii, termenul stabilit de către Mărginean pentru a vinde pachetul majoritar a fost stabilit pentru mâine.
Între timp, „studenţii" se pregătesc pentru meciul cu FC Vaslui, de duminică, iar deplasarea pe care o vor efectua tot cu autocarul, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată în acest sezon.
Insolvenţa, ultima variantă
În cazul în care nici una dintre ofertele venite pentru preluarea clubului nu se va concretiza, există şanse destul de mari ca FC „U" SA să intre în insolvenţă. În acest moment, clubul se află în proces cu societatea Precon, care a solicitat în istanţă deschiderea procedurii de insolvenţă ca urmare a unei datorii de 45.000 de euro. Cele două părţi au ajuns, într-o primă fază, la o înţelegere, urmând ca „U" să achite eşalonat datoria. Primele două tranşe, în valoare totală de aproape 30.000 de euro, erau scadente la finalul lunii septembrie, spun sursele ZIUA de CLUJ.
Alin ŞUTEA, Cătălin SUCIU