Al doilea transfer al verii la "U" Cluj. Un fundaș crescut de club se alătură "studenților"

Al doilea transfer al verii la "U" Cluj. Un fundaș crescut de club se alătură "studenților"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Echipa clujeană și-a prezentat cea de-a doua achiziție a perioadei de mercato, un stopper cu peste 200 de partide în prima ligă.

"FC Universitatea Cluj continuă campania de transferuri pentru sezonul 2023-2024 cu fundașul central Bogdan Mitrea. Jucătorul revine astfel la clubul la care și-a făcut junioratul", anunță "Șepcile roșii".

Fundașul clujean a vorbit despre revenirea acasă: "Sunt bucuros că m-am întors acasă, pot spune că e acasă. Mereu mi-am dorit să joc în tricoul Universității pentru echipa mare. Din păcate până acum nu am avut ocazia, dar mereu am sperat că într-o zi mă voi întoarce și chiar sunt bucuros că am semnat cu ”U” Cluj.

Sper să devenim o echipă puternică la anul, de temut și să le fie frică tuturor când vor juca împotriva noastră. Obiectivele personale mereu am încercat să le țin pentru mine, importante sunt obiectivele de echipă", a spus Mitrea cu ocazia prezentării oficiale.

Născut la Cluj-Napoca, noul fundaș central al "studenților" a fost junior la ”U”, de unde a plecat la Turda, pentru ca în continuare să treacă, pe rând, pe la CSMS Iași, Viitorul Constanța, Ascoli (Italia), FCSB, AEL Limassol (Cipru), Doxa Katokopias (Cipru), Spartak Trnava (Slovacia), Sepsi OSK și CSU Craiova.

Cele mai mute prezențe și goluri le-a adunat la Sepsi OSK (93 meciuri, 12 goluri) și Viitorul Constanța (86 meciuri, 19 goluri), la cea din urmă fiind al treilea marcator al campionatului în 2014-2015.

Mitrea a debutat la Naționala României în 2020, într-un amical cu Belarus în care a și înscris.

Cariera sa a numărat prezențe și în cupele europene, fie că a fost vorba de preliminariile UEFA Champions League, UEFA Europa League sau UEFA Conference League. Pe când evolua la FCSB, a prins un meci și în grupele Europa League (2016-2017).

Fundașul are o vastă experiență în fotbalul românesc, unde a jucat atât în Liga 2, timp de 21 de meciuri, cât mai ales în Superligă în peste 200 de ocazii.

Recentul sezon i-a adus 24 de apariții pe prima scenă, atât la Sepsi cât și la CSU Craiova, în această perioadă reușind să marcheze 3 goluri și să ofere o pasă de gol.

Mitrea are în palmares trei trofee importante, două câștigate destul de recent la Sepsi OSK (Cupa României și SuperCupa).

La transferul lui Bogdan Mitrea (foto centru) la Cluj a pus umărul și Adrian Borza (foto stânga), și el fost jucător al Universității.

Al doilea transfer al verii la "U" Cluj. Un fundaș crescut de club se alătură "studenților"

CV-ul lui Bogdan Mitrea

  • Nume: Bogdan Alexandru Mitrea
  • Data nașterii: 29 septembri 1987
  • Poziție: Fundaș central
  • Înălțime: 1,85 m
  • Trofee câștigate: Liga 2 (alături de CSMS Iași în sezonul 2011-2012), Cupa României (alături de Sepsi OSK în sezonul 2021-2022), SuperCupa României (alături de Sepsi OSK în sezonul 2022-2023)
  • Meciuri în Superliga: 203
  • Goluri marcate în Superliga: 33
  • Golgheter la Viitorul Constanța în sezonul 2014-2015 cu 14 reușite

Comenteaza