Accidentare gravă la Campionatul European de Gimnastică de la Cluj: Laurenţiu Nistor a părăsit concursul pe targă

Accidentare gravă la Campionatul European de Gimnastică de la Cluj: Laurenţiu Nistor a părăsit concursul pe targă
România şi-a pierdut unul dintre cei şase reprezentanţi în concursul masculin de gimnastică de la Campionatul European ce se desfăşoară la Cluj Napoca: Laurenţiu Nistor a ratat exerciţiul la bară fixă şi a fost transportat de urgenţă la spital, pentru investigaţii.

Concursul de calificare de miercuri s-a încheiat abrupt pentru Laurenţiu Nistor: gimnastul în vârstă de 25 de ani a ratat elementul Covaci în timpul exerciţiului de la bară fixă, a căzut şi s-a lovit violent de sol, pe burtă, cu corpul încă în extensie, torsionat. Românul a încercat imediat să se ridice, însă protocolul de siguranţă a impus intervenţia promptă a medicilor. NIstor a fost scos pe targă din arena de conscurs, urcat în ambulanţă şi dus de urgenţă la spital, pentru RMN.

Primele informaţii indică faptul că gimnastul a suferit o contractură la spate. Nistor îşi mişca mâinile şi picioarele când a păsărsit sala, spre bucuria fanilor, dar şi a părinţilor săi care urmăreau din tribună evoluţia sa.

Laurenţiu Nistor urma să evolueze la două aparate, bară şi paralele, însă pentru el, concursul dela Cluj s-a încheiat. Marian Drăgulescu, Cristian Băţagă, Andrei Ursache, Vlad Cotuna şi Adelin Kotrong rămân gimnaştii din lotul antrenat de Ioan Suciu.Sportivul a fost dus la UPU Cluj-Napoca pentru investigaţii medicale.

Directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Monica Costin, a declarat că starea sportivului este bună. "Nu va necesita spitalizare, are o contuzie banală", a spus Costin.

 

Comenteaza