A început Campionatul European de Fotbal. Cât s-a terminat primul meci

A început Campionatul European de Fotbal. Cât s-a terminat primul meci
| Foto: alephnews.ro

Naţionala Italiei a reuşit debutul perfect la turneul final al Campionatului European de fotbal - EURO 2020, 3-0 (0-0) cu Turcia, vineri seara, pe Stadio Olimpico din Roma, în Grupa A, în meciul inaugural al competiţiei.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Squadra Azzurra, campioană continentală în 1968 şi finalistă în 2000 şi 2012, a făcut un joc excelent şi s-a impus meritat, prin autogolul lui Merih Demiral (53) şi reuşitele lui Ciro Immobile (66) şi Lorenzo Insigne (79).

Italia a dominat categoric jocul în faţa unei echipe a Turciei care a dat o replică foarte palidă, limitându-se la o apărare supraaglomerată. Echipa antrenată de Roberto Mancini a încheiat cu 24 de şuturi la poartă şi un raport de 8-0 la mingile expediate pe spaţiul porţii.

Gazdele au început bine dar a durat până şi-au reglat tirul, Immobile (3), Insigne (18) şi Bonucci (20) fiind imprecişi. Prima ocazie mare de gol al turneului s-a consumat în min. 22, când mingea expediată cu capul de Chiellini din centrul careului a fost respinsă de sub transversală de portarul Cakir.

După ce oaspeţii au fost cei care au avut prima oportunitate din repriza secundă, un şut din unghi al lui Cengiz Under (52), reţinut de Donnarumma, Italia a deschis scorul printr-un autogol: Berardi a centrat în forţă în faţa porţii, iar mingea a intrat în plasă din Demiral, fundaşul lui Juventus (53).

Italienii au simţit gustul golului şi acţiunile lor au devenit şi mai incisive, dar Cakir a respins şutul din unghi al lui Spinazzola (54), a blocat mingea şutată de Locatelli (58). Portarul turc a respins şi un nou şut al lui Spinazzola (66), însă nu s-a mai putut opune reluării lui Immobile (66) din 5 metri. Insigne a închis tabela (79), cu un şut la colţul lung, din pasa lui Immobile, după o minge degajată greşit de portar.

Italia a marcat în premieră trei goluri la un turneu final al EURO. Echipa antrenată de Roberto Mancini a ajuns la 28 de meciuri consecutive fără înfrângere şi nu are gol primit în 2021. Turcia a primit vineri seara tot atâtea goluri câte a încasat în toate cele zece partide din preliminarii. În 11 partide directe cu Turcia, Italia are opt victorii şi trei egaluri.

Sâmbătă va avea loc celălalt meci din Grupa A, Ţara Galilor - Elveţia (Baku, 16:00).

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza