7 jucători de la Rapid, la infirmerie, înaintea meciului cu CFR Cluj

7 jucători de la Rapid, la infirmerie, înaintea meciului cu CFR Cluj
| Foto: sursa - https://www.facebook.com/FCRapidOficial

Partida, din etapa a 7-a din play-off-ul SuperLigii, dintre Rapid și CFR Cluj se va disputa luni, 4 mai, de la 20:30.

Antrenorul Rapidului, Costel Gâlcă, a transmis la conferința de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj că echipa sa se confruntă cu probleme serioase de lot înaintea partidei din Giulești.

”Avem și acum șapte (n.r. jucători accidentați) și cred că și acest lucru a influențat foarte mult jocul nostru. Am pierdut mai mulți jucători. Așa că ați văzut că în niciun moment n-am spus că nu joacă ăla, că e accidentat ăla. Am căutat soluții să băgăm pe alții și să continuăm”, a spus Costel Gâlcă.

Deși antrenorul Rapidului nu a spus exact despre cine este vorba, jucătorii accidentați sunt:
- Dejan Iliev
- Leo Bolgado
- Cătălin Vulturar
- Claudiu Petrila
- Elvir Koljic
- Cristi Manea
- Gabriel Gheorghe

Înaintea partidei din Giulești echipa Rapid București este pe locul 5 în play-off, cu 32 de puncte, iar CFR Cluj pe 3, cu 37 de puncte. După meciul contra celor de la CFR Cluj, Rapid va juca tot cu clujenii, dar pe terenul celor de la Universitatea Cluj, aflată după 7 etape pe locul 2 în play-off.  

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .