500.000 de euro, preţul unui meci “U” Cluj - Real Madrid

500.000 de euro, preţul unui meci “U” Cluj - Real Madrid
Finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, a declarat în cadrul unei emisiuni la GSP TV că un meci contra marelui Real Madrid, cu ocazia inaugurării stadionului “Cluj Arena”, ar costa aproximativ 500.000 de euro.
Walter a spus că nu poate demara însă negocierile cu conducerea fostei campioane a Europei până când nu va şti cu exactitate data la care va putea avea la dispoziţie noua arenă. Finanţatorul echipei clujene a adăugat că “în cărţi”, pentru un joc amical la inaugurarea noului stadion, mai e şi actuala deţinătoare a UEFA Champions League, Inter Milano, dar şi multipla campioană a Franţei, Olympique Lyon.

“Real Madrid este o opţiune. 500.000 de euro ne-ar costa să îi aducem la Cluj pentru un meci amical. Dacă nu, avem şi varianta Inter Milano. Singura noastră problemă e că nu putem vorbi concret cu nimeni până nu ştim exact la ce dată se va inaugura stadionul. Ştiţi bine că echipele mari, gen Real Madrid sau Inter Milano, au stabilit toate acţiunile până prin 2016, aşa că trebuie să venim cu datele exacte”, a spus Florian Walter în direct la GSP TV.

Finanţatorul echipei clujene s-a referit şi la licitaţia pentru drepturile tv ale Ligii I în următoarele trei sezoane, spunând că cel mai important e ca suma încasată de cluburi să fie cât mai mare, indiferent de posturile care vor televiza partidele din campionatul intern. “Caietul de sarcini nu trebuia să iasă pe piaţă, trebuia să discutăm doar noi. Dacă nu ne pricepeam noi, aduceam nişte profesionişti. Trebuia să ştim doar noi, îl puneam pe rol şi începea licitaţia. Pentru noi, cel mai avantajos e să se obţină un preţ cât mai mare. Acum a intervenit şi Consiliul Concurenţei. Pe noi ne interesează să încasăm bani mai mulţi, nu cine ne televizează”, a mai spus omul de afaceri.


Comenteaza