Plan de rezervă: cine va acoperi plecarea lui Cristea în Rusia
- Scris de Alin Sutea
- 14 Feb 2012, 21:40
- Sport
- Ascultă știrea

Marian Cristescu a semnat un contract cu "U" încă de la începutul anului, însă înţelegerea urma să intre în vigoare doar din vară, când mijlocaşul şi-ar fi încheiat conturile cu FC Braşov. Oficialii "Şepcilor roşii" au insistat însă ca fostul căpitan al "stegarilor" să vină la Cluj de îndată, anticipând o posibilă plecare a lui Adrian Cristea de la echipă. "Prinţul" e dorit de gruparea rusă FK Krasnodar.
"Dacă aş prelua o echipă, primul pe care l-aş aduce ar fi Marian Cristescu, de la Braşov", spunea fostul manager al Stelei, Mihai Stoica, în urmă cu ceva vreme. Cristescu a fost căpitanul echipei de sub Tâmpa în ultimii ani, fiind recunoscut pentru profesionalism şi disciplină tactică. Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a fost curtat insistent în această iarnă şi de Rapid Bucureşti, dar a ales Univesitatea, motivând că a simţit că la Cluj a fost dorit cu adevărat. În partidele disputate în primul stagiu de pregătire din Turcia fostul braşovean a fost folosit atât ca mijlocaş central, cât şi în spatele vârfurilor, poziţie ocupată în mod normal de Adrian Cristea.
Cum "Prinţul" are o ofertă concretă din partea ruşilor de la FK Krasnodar şi există şanse mari ca mutarea să se concretizeze în cazul în care cele două cluburi se vor pune de acord cu privire la suma de transfer, Marian Cristescu este omul care va prelua atribuţiile fostului dinamovist. Jucătorul venit de la Braşov a fost lăudat de coechipieri pentru modul în care s-a pregătit în Antalya. "E un jucător profesionist sută la sută. Aleargă mult, e foarte disciplinat şi vede foarte bine jocul, chiar dacă nu are fantezia lui Cristea", au povestit jucătorii Universităţii. În schimb, antrenorul Ionuţ Badea a evitat să comenteze pe seama mişcărilor de trupe din lotul formaţiei sale. "Eu, ca antrenor, nu pot să vorbesc despre înlocuitori sau transferuri. Pot să spun că Marian Cristescu are toate calităţile necesare pentru a evolua în spatele vârfurilor, acolo l-am şi folosit în ultimele două partide, iar Cristea a jucat vârf", s-a limitat să declare antrenorul "Şepcilor roşii".
Lotul Universităţii va pleca azi în Turcia pentru al doilea cantonament al iernii, urmând ca "studenţii" să fie cantonaţi în Antalya până pe 24 februarie, dată la care, în mod normal, trebuia să se reia campionatul. Cum Liga I este sub zăpadă şi ger, echipele româneşti şi-au prelungit stagiile de pregătire sau au optat, cazul Universităţii, să efectueze un al doilea cantonament după câteva zile de odihnă. Antrenorul "Şepcilor roşii" se va baza pe aceiaşi jucători care au făcut deplasarea şi în primul cantonament, excepţie făcând Gabriel Boştină şi Gaston Mendy, care vor continua recuperarea la Cluj. În lot a fost reţinut şi Octavian Drăghici, atacantul care în tur a evoluat pentru UTA Arad sub formă de împrumut.
Amical cu liderul din Bulgaria
Universitatea va juca trei partide de pregătire în cel de-al doilea stagiu din Antalya, prima urmând să se dispute sâmbătă, contra celor de la FK Ludogorets, liderul campionatului din Bulgaria. Luni clujenii vor întâlni formaţia rusă Terek Grozny, celălalt adversar urmând a fi stabilit în perioada următoare. Partidele "Şepcilor roşii" ar urma să fie transmise în direct de postul Digi Sport.