Primul examen al anului pentru “U” Jolidon

Primul examen al anului pentru “U” Jolidon
Handbalistele vicecampioanei “U” Jolidon revin astăzi în febra meciurilor oficiale, cu un joc împotriva formaţiei Dunărea Brăila, contând pentru etapa a IX-a a Ligii Naţionale la handbal feminin. Întâlnirea se joacă de la ora 15:00 în Sala Sporturilor Horia Demian.

După pauza de iarnă, elevele lui Gheorghe Covaciu s-au pregătit pentru confruntările din acest an cu un turneu amical desfăşurat în Antalya, unde, cu excepţia înfrângerii contra "galacticelor" de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, au obţinut victorii pe linie. Oficialii formaţiei clujene se aşteaptă la un duel cu atât mai încrâncenat cu cât, la finele anului trecut, Dunărea Brăila a ţinut în "şah" Oltchim, care s-a impus cu emoţii în deplasarea de atunci, cu 33-30.

"Ne aşteaptă un meci foarte greu, primul din noul an. Întâlnim o echipă puternică a Brăilei, care şi-a demonstrat valoarea în partida cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, dar noi jucăm pe teren propriu şi vrem să câştigăm. Vestea bună e că Nicoleta Dincă este în lot, şi-a revenit după o accidentare mai veche. În schimb, nu vom putea conta pe Viorica Şuba şi Raluca Mihai, care acuză afecţiuni ale ligamentelor", ne-a declarat Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al "U" Jolidon.

După opt jocuri, vicecampioana ocupă abia locul cinci, cu 10 puncte, şase mai puţin decât rivala din Zăvoi. Runda de astăzi mai programează întâlnirile Universitatea Neptun Constanţa - SCM Craiova, Oţelul Galaţi - CSM Ploieşti, HCM Roman - Cetate Deva, Oltchim Râmnicu Vâlcea - HCM Baia Mare, CSM Bucureşti - HCM Zalău şi Corona Braşov - CSM Bacău.

 

 

Comenteaza