"U" Mobitelco BT va testa un pivot american

Phillip Jones, un pivot american în vârstă de 26 de ani, va susţine probe de joc la "U" Mobitelco, anunţă site-ul oficial al clubului. Baschetbalistul, care măsoară 2,11 metri şi cântăreşte 115 kilograme, va sosi la Cluj zilele viitoare.

Aşa cum ziuadecj.ro a anunţat încă de miercuri, campioana îşi va completa lotul cu un nou stranier, date fiind numeroasele probleme de efectiv.

Astfel, oficialii clubului s-au orientat spre Phillip Jones (foto, în negru), un jucător care evoluează în tricoul naţionalei Insulelor Virgine în competiţiile FIBA Americas. La nivel universitar, americanul a jucat pentru University of North Carolina at Charlotte (UNCC). Totodată, în sezonul 2010-2011, Jones a bifat 15 partide pentru Charlotte, cu o medie de 7,5 puncte, 5,5 recuperări respectiv 1,9 "capace" în 21,5 minute, deţinând un procentaj de 55% la aruncările din acţiune şi 75% la "libere".

"Sperăm să fie ceea ce ne dorim. În cazul în care Jones va corespunde cerinţelor noastre, îl vom transfera. Vom vedea în zilele ce urmează", a declarat Mircea Cristescu, preşedintele executiv al campioanei, pentru u-mobitelco.ro.

 

Comenteaza