Walter acuză maniera lui Haţegan: “E campionatul arbitrilor!”
- Scris de Alin Sutea
- 28 Noi 2011, 23:32
- Sport
- Ascultă știrea

Etapa a XV-a s-a jucat cu arbitrii în rol principal. După Steaua - FC Braşov şi Voinţa Sibiu - CFR Cluj, nici jocul dintre "U" şi Oţelul n-a fost scutit de faze litigioase. Finanţatorul Universităţii, Florian Walter, acuză în principal faza din minutul 15, când arbitrul Ovidiu Haţegan a dictat penalty la duelul dintre Păcurar şi Paraschiv. Omul cu banii de la "U" crede că şi acest campionat va fi decis în mare parte de felul în care fluieră arbitrii.
Universitatea a scos pe final un punct contra Oţelului, printr-un gol marcat de Tony şi venit în urma unui ricoşeu norocos. Cursul jocului s-a scris în minutul 15, când Oţelul a deschis scorul din penalty şi şi-a permis apoi să se apere timp de 75 de minute. Paraschiv a căutat contactul cu piciorul lui Păcurar şi s-a prăbuşit "secerat" în careu. Penalty clar în opinia lui Ovidiu Haţegan, dar nu şi pentru oficialii Universităţii.
Finanţatorul Florian Walter spune că rezultatul a fost influenţat de maniera "centralului" arădean, căruia i s-a imputat şi neacordarea unui penalty pentru "studenţi" în minutul 33. Atunci, Boştină se pregătea să şuteze la poartă, din şase metri, dar a căzut în urma unei intervenţii a lui Costin. "Din păcate, e campionatul arbitrilor, nu o zic numai eu, o zic toţi conducătorii de cluburi. Toată lumea vede cu ochiul liber, oamenii aceştia îşi fac de cap. Nici nu are rost să mai discutăm de faptul că trebuia să primim un penalty la duelul cu Boştină (n. red. - în minutul 33, la o intervenţie a lui Costin la Boştină). În primul rând, nu a fost penalty pentru ei", a "tunat" Walter după meciul de duminică.
Finanţatorul Universităţii şi-a felicitat însă jucătorii pentru modul în care au jucat, reuşind să egaleze, şi l-a reconfirmat în funcţie pe antrenorul Ionuţ Badea. "Păcat de munca acestor băieţi, care au jucat fotbal timp de 90 de minute şi pe ceilalţi nu i-a interesat, s-au apărat. Păcălim fotbalul şi după aia mergem în Europa şi ne facem de ruşine. E păcat că noi băgăm bani, iar jucătorii nu sunt lăsaţi să joace fotbal. Băieţii trebuie feicitaţi, iar Ionuţ Badea nu are nici o vină. Ce pot să-i reproşez când echipa a atacat 90 de minute?", a spus Walter.
Arbitrajele din ultima etapă au dus la o situaţie paradoxală: Gigi Becali, finanţatorul Stelei, echipă avantajată de arbitrul Alexandru Deaconu contra Braşovului, cere "fluieraşi" străini. Becali a anunţat ieri că a vorbit cu patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, ca din retur meciurile importante să fie conduse de străini. În caz contrar, cele două echipe vor boicota meciurile. "L-am sunat în pauza meciului pe Adrian Porumboiu şi i-a propus să nu începem returul fără arbitri străini, nu mai suport. Dar să fim bărbaţi adevăraţi, să semnăm cu sânge pe hârtie că aşa vrem. Porumboiu mi-a dat cuvântul lui de onoare că semnează că nu începe returul până nu aducem arbitri străini", a spus Becali, care a recunoscut şi el că Deaconu a greşit în partida cu FC Braşov când, la semnalizarea asistentului Cristi Nica, a indicat penalty la duelul dintre portarul Felgueiras şi Mihai Costea.
Delegat în Champions League
Ovidiu Haţegan, omul care a condus la centru jocul dintre "U" şi Oţelul, va conduce săptămâna viitoare o partidă din ultima etapă a grupelor UEFA Champions League, anunţă gsp.ro. Astfel, Haţegan devine al treilea român care arbitrează în acest sezon în cea mai importantă competiţie inter-cluburi din lume, după Cristi Balaj şi Alexandru Tudor. Ambii au primit note mici de la observatorii partidelor conduse.