Spectacol în alb şi negru: “Suntem o mare familie unită”
- Scris de Alin Sutea
- 01 Aug 2011, 09:01
- Sport
- Ascultă știrea

"U" Cluj a devenit o echipă solidă. "Studenţii" au arătat sâmbătă seara că visele europene au acoperire perfectă în teren, învingând cu 2-0 pe Rapid Bucureşti, marea favorită la titlu în opinia oamenilor de fotbal, dar şi a bookmakerilor. Fotbaliştii lui Ionuţ Badea au fost încurajaţi frenetic de 4.000 de fani veniţi de la Cluj, 1.000 dintre ei fiind comasaţi în sectorul rezervat galeriei. Florian Walter e de părere că unitatea vestiarului, dar şi legătura strânsă dintre echipă şi fani sunt marile atuuri ale Universităţii.
Universitatea a început ca din tun sezonul în care are ca obiectiv declarat calificarea într-o cupă europeană şi câştigarea Cupei României, pentru a doua oară în istorie. După o victorie cu emoţii, 1-0 în deplasarea cu CS Mioveni, sâmbătă a venit momentul ca obiectivele declarate să se concretizeze în jocul echipei. Universitatea şi-a dat drumul la joc puţin cam greu contra Rapidului, bucureştenii având două situaţii bune în startul partidei.
"Prinţul" Cristea a încălzit tribunele cu un şut la firul ierbii, pentru ca peste câteva minute Claudiu Niculescu să facă prima victimă. Cornerul executat excelent de "Clau-gol" l-a determinat pe Rui Duarte să-şi trimită mingea în propria poartă. Golul a venit la momentul potrivit, iar maşinăria de pase gândită de Ionuţ Badea şi pusă în funcţiune de pasele trioului Nasser-Boştină-Păcurar a început să tăvălească Rapidul lui Răzvan Lucescu. "Giuleştenii" s-au văzut dominaţi şi n-au reuşit să se trezească, aşa că Niculescu i-a pedepsit cu o execuţie desprinsă de pe Playstation. "Clau-gol" le-a "rupt spatele" lui Deac şi Apostol, iar apoi a plasat mingea în vinclu, fază pe care portarul Dani Coman a văzut-o, probabil, doar după meci, la reluările TV. Rapidul a rămas fără replică şi în repriza secundă. Introducerea lui Tony şi cursele lui Cojocnean nu le-au lăsat timp de respiro fundaşilor "feroviari", iar elevii lui Răzvan Lucescu au atacat steril şi fără orizont. Arbitrul Cristi Balaj a lăsat jocul să continue pe fnalul partidei, când Cojocnean a fost agăţat în careu de Bozovic, arătându-i "galben" fotbalistului clujean pentru o simulare inexistentă.
"Ce mai poţi spune după un asemenea meci? Mă bucur foarte mult că am putut oferi un spectacol extraordinar din toate punctele de vedere: al jocului şi al galeriei. Am arătat aseară (sâmbătă - n. red.) că suntem o mare familie, avem un vestiar unit, iar băieţii s-au comportat extraordinar. Am avut din nou câteva mii de suporteri la Mediaş, care au creat o atmosferă foarte frumoasă", a declarat ieri Florian Walter. Campionatul se întrerupe preţ de două săptămâni, timp în care România va da piept cu naţionala statului Uzbekistan, iar "U" se va duela cu Lazio Roma. Walter e de părere că meciul contra lazialilor lui Ştefan Radu este un excelent exerciţiu de imagine pentru club. "E foarte important că băieţii rămân în priză. Avem un meci care ne va ajuta mult să ne dăm seama la ce nivel suntem. Jocul echipei creează cea mai bună imagine clubului, nu declaraţiile mele sau ale altor membri ai conducerii. Oricum, obiectivul nostru este performanţa, dar asta nu înseamnă că nu rămânem fideli ideilor care au stat la baza acestui club încă de la începuturi sau istoriei noastre. Până la urmă, dacă n-ai istorie nu poţi avea viitor", a mai spus Walter.
Riscă amenda, nu şi suspendarea terenului
Incidentul din minutul 52 al partidei dintre "U" şi Rapid, de sâmbătă, când o petardă venită din zona galeriei clujene a căzut pe marginea terenului, în zona în care se afla Rui Duarte, se va lăsa cu o amendă destul de consistentă pentru "U". Regulamentul prevede o sancţiune financiară între 30.000 şi 80.000 de lei, dar nu şi suspendarea terenului. "Nu ştiu ce a notat observatorul în raportul de joc. Cert e că acea petardă nu a ajuns pe teren, Duarte a simulat. Sperăm să fie doar amendă şi să nu ne alegem cu suspendarea terenului", a spus Walter.