Marius Popescu schimbă liga: va antrena pe FC Botoşani
- Scris de Septimiu Fantea
- 27 Iun 2011, 01:27
- Sport
- Ascultă știrea

După ce zilele trecute a încheiat colaborarea cu Seso Câmpia Turzii, echipă cu care a obţinut promovarea în eşalonul secund, "Papi" nu a stat prea mult departe de fotbal, iar sâmbătă a bătut palma cu oficialii lui FC Botoşani. El nu va avea nici pe departe o misiune facilă, obiectivul moldovenilor pentru stagiunea viitoare fiind clasarea pe locurile 3-4.
"Am vrut un antrenor tânăr, care să se plieze pe ceea ce dorim noi. Suntem adepţii continuităţii. În şapte sezoane am lucrat cu patru antrenori şi îmi doresc să avem o colaborare foarte bună, să realizăm lucruri frumoase împreună. Nu contează perioada contractului. Putem semna şi pe şapte ani. În condiţiile în care nu avem rezultate, ne despărţim. Noi vrem locurile trei-patru. Totul depinde de nucleul de jucători. Stafful va fi compus din Vali Bordeanu, Alin Bejan şi Mihai Nădăban, antrenor cu portarii. Vali va fi antrenor secund şi jucător", a subliniat preşedintele lui FC Botoşani, Cornel Şfaiţer. În schimb, Marius Popescu a admis că primul său contact cu formaţia moldavă a avut loc în urmă cu mai multe sezoane, în mandatul său la Universitatea Cluj.
"Este o nouă provocare. Am avut o carieră de jucător destul de bună. Am trecut prin toate fazele, antrenor secund şi jucător, apoi antrenor secund, iar vara trecută am ales să merg ca principal în liga a III-a. Mi-am încheiat conturile şi a sosit imediat oferta, puţin surprinzătoare, având în vedere zona geografică. Am auzit lucruri bune de FC Botoşani, acum trei-patru ani, când ne-am intersectat în cantonamentul de vară la Câmpulung Moldovenesc, când eram la «U» Cluj", a precizat "Papi". Cu Marius Popescu la timonă, "sârmarii" s-au clasat pe locul 2 al eşalonului al treilea, seria a VI-a. Seso a promovat după ce Comisia de recurs a Federaţiei Române de Fotbal a respins solicitarea liderului FC Baia Mare de reacordare a dreptului de a evolua în eşaloanele superioare din cauza operaţiunilor juridice întreprinse în 2008. Formaţia din Câmpia Turzii se confruntă în această perioadă cu grave probleme financiare, iar oficialii clubului iau în calcul varianta neînscrierii în liga a II-a.