Vor să-şi învingă “naşii” din Braşov

Vor să-şi învingă “naşii” din Braşov
“U” a pierdut de două ori în acest sezon împotriva echipei de sub Tâmpa, însă mâine “studenţii” nu-şi mai permit vreo mutare greşită.

Vacanţa s-a terminat, iar cei de la "U" revin mâine la "studii". Elevii lui Ionuţ Badea promit că au lecţia învăţată înaintea unui retur de campionat ce se anunţă extrem de intens, iar mâine, în faţa Braşovului, vor obţine nota maximă. "Stegarii" s-au autointitulat naşii clujenilor, după ce Braşovul a învins de două ori pe "U" în acest sezon, 3-1 în campionat şi 2-1 în Cupa României, ambele partide disputate sub Tâmpa. Mâine, de la ora 14:00, în direct pe Digisport şi livetext pe ziuadecj.ro, "Şepcile roşii" vor revanşa.

Universitatea începe returul cu un meci care, în limbajul tradiţional fotbalistic, se numeşte "de şase puncte". Clujenii întâlnesc mâine o echipă aflată în zona de subsol a Ligii I, iar o victorie în jocul de la Alba Iulia ar scufunda formaţia "stegarilor" în zona retrogradării, asigurând totodată o gură serioasă de oxigen "Şepcilor roşii". Fără accidentaţi sau suspendaţi, stafful tehnic al Universităţii se confruntă cu o problemă la fel de mare: starea terenului de pe Cetate. Gazonul pe care mâine ar trebui să se joace fotbal era acoperit ieri cu un strat gros de zăpadă care urma să fie îndepărtat în cursul zilei de azi.

Antrenorul Ionuţ Badea a evitat să vorbească prea mult despre condiţiile în care va primi vizita Braşovului, dar le-a transmis jucătorilor că fără să muncească serios, nu au cum să câştige cele trei puncte. "S-a vorbit multe despre terenurile de joc şi starea lor precară. Este o chestiune total independentă de voinţa noastră. Acum nu se mai poate vorbi de amânarea campionatului. Liga I debutează azi (vineri - n. red.), iar noi trebuie să ne adaptăm. Adevărul e că valorile se egalizează pe astfel de terenuri. Noi trebuie să dovedim forţă în joc", a spus Badea.

Badea l-a nominalizat pe mijlocaşul dreapta, Alexandru Chipciu, printre jucătorii periculoşi ai adversarilor de mâine. Chipciu este omul care a înscris în ambele meciuri dintre cele două echipe disputate în acest sezon şi a stabilit că formaţia braşoveană a devenit "naşa" Universităţii. "Braşovul e o echipă bună, cu jucători rapizi şi cu calităţi care pot schimba oricând soarta unui joc. Au oameni foarte buni pe benzi, cum sunt Chipciu şi Viveiros, dar şi jucători cu mare experienţă, iar aici l-aş pomeni pe Ilyes. Vor fi 16 partide decisive pentru soarta lui «U» în acest retur. Noi trebuie să punem în aplicare ce am stabilit şi să câştigăm meciul cu Braşovul. Cunosc jucătorii Braşovului ca individualităţi, mai rămân doar câteva necunoscute pe care vrem să le contracarăm", a spus Ionuţ Badea.

Mijlocaşul dreapta Roberto Alfonso Delgado a debutat pentru "U" tocmai la Braşov, în partida pierdută 1-3. Spaniolul le transmite suporterilor Universităţii că lucrurile s-au schimbat complet faţă de tur, iar Universitatea va arăta cu totul altfel în jocul de mâine. "Braşovul a schimbat jucători, a schimbat şi antrenorul, însă noi avem o echipă mai puternică. Ei ne-au învins în cupă şi campionat, dar acum suntem altă echipă, mult schimbată în bine. Nu mă gândesc la nicio revanşă. Vreau doar să învingem, luăm trei puncte şi ne gândim la viitor", a spus mijlocaşul spaniol.

Partida dintre "U" Cluj şi FC Braşov se va disputa mâine, de la ora 14:00, în direct la Digisport şi livetext pe site-ul ziuadecj.ro.

Dilemă în atac: Niculescu, Tony sau Machado?

Primul "11" al Universităţii Cluj pentru meciul de debut din 2011 pare bătut în cuie. Singura şi marea dilemă a antrenorului Ionuţ Badea rămâne vârful de atac, acolo unde Tony, Claudiu Niculescu şi Gabriel Machado pornesc, practic, având şanse egale. Totuşi, ţinând cont de terenul greu, situaţie în care o fază fixă se poate dovedi decisivă, e de aşteptat ca Badea să mizeze pe Niculescu pentru postul de atacant.

Astfel, primul "11" al "studenţilor" ar putea arăta în felul următor: M. Popa - Unguruşan, Abrudan, Pele, Mendy - Păcurar, Nasser - Delgado, Cristea, Boştină - Niculescu.

 

 

Comenteaza