Alertă la “U”: Szilagyi, incert pentru meciul cu Steaua

Alertă la “U”: Szilagyi, incert pentru meciul cu Steaua
Fundaşul central al Universităţii, Szilagyi Zsolt, s-a accidentat la antrenamentul de joi al echipei sale şi a devenit incert pentru partida de luni seara, de pe terenul Stelei Bucureşti. Situaţia exactă a lui “Sisi” se va cunoaşte abia azi, după ce jucătorul va efectua un control medical amănunţit.
Szilagyi s-a transformat în decursul ultimelor etape în cel mai important fundaş din lotul Universităţii. Abia a treia opţiune pentru postul de apărător central la începutul sezonul, cel supranumit de către suporteri “Unicul căpitan” a profitat din plin de şansele primite şi a redevenit un adevărat “stâlp” al apărării.

Meciul cu FCM Târgu-Mureş a fost, de departe, cel mai bun făcut de fundaşul clujean în ultimul sezon, acesta având câteva intervenţii extrem de precise, ultima dintre ele chiar pe final, când a respins de pe linia porţii o minge trimisă de Issa Ba. Din păcate pentru el, Szilagyi ar putea rata partida de luni seara, împotriva Stelei, din cauza unei accidentări suferite la şedinţa de pregătire de joi. “Szilagyi a devenit incert, din păcate. Încă nu ştim dacă-l vom putea folosi, dar vom afla mai multe după ce vedem rezultatele analizelor medicale. Ar fi o pierdere importantă pentru noi”, a spus Ionuţ Badea, care nu va putea conta nici pe Bogdan Buhuş, accidentat acum mai bine de o săptămână. Acesta a suferit o întindere musculară care l-ar putea scoate din circuit până la primăvară.

O altă absenţă din lotul clujenilor este cea a spaniolului Alfonso Delgado, care a văzut al patrulea cartonaş galben în meciul cu FCM Târgu-Mureş şi va fi nevoit să stea o etapă pe “tuşă”.

Comenteaza