“Studenţii” îşi caută liniştea în “Regie”
- Scris de Alin Sutea
- 05 Noi 2010, 22:30
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Universitatea joacă mâine un meci care poate să ducă echipa mult peste linia retrogradării.
Clujenii întâlnesc la Bucureşti Sportul Studenţesc, o echipă la fel de boemă ca cea a “Şepcilor roşii”, dar care trece printr-un moment extrem de delicat, cu doar un punct obţinut în ultimele opt meciuri. Partida se va juca de la ora 14:00, în direct pe Digisport şi livetext pe ziuadecj.ro.
“Studenţii” bucureşteni, spre deosebire de omologii lor de la “U”, trec prin clipe extrem de grele. Practic, Varga, Tibi Bălan şi colegii lor vor juca fără un antrenor principal veritabil, fostul antrenor cu portarii, Florin Tene, urmând să conducă echipa de pe margine. Interesant este că Tene are deja în palmares o victorie contra Universităţii în sezonul trecut, pe vremea când antrena CS Otopeni. Atunci, ilfovenii au câştigat cu 2-0 meciul cu “U”. “Dacă suntem fără antrenor, asta nu înseamnă că nu vom mai juca fotbal sau Varga nu mai e Varga sau Bălan nu mai e Bălan. Echipa asta nu are nevoie de antrenor, trebuie doar să ne deblocăm să câştigăm meciuri. Am făcut meciuri bune şi am pierdut, iar acum sper să jucăm prost şi să câştigăm. Sper să redevenim echipa care avea şapte-opt ocazii pe meci şi reuşea să dea unul sau două goluri”, a spus ieri mijlocaşul Marius Nae.
Lotul clujenilor va pleca azi spre Bucureşti cu o cursă aeriană. Marian Pană nu se va putea baza pe cei doi “băieţi răi”, Gabriel Machado şi Alfonso Delgado, ambii suspendaţi pentru lovirea a doi adversari în ultimele două meciuri de campionat. “Machado a făcut un gest stupid într-un moment în care era în mare formă. Să fiţi convinşi că va plăti pentru asta”, a transmis ieri Pană. Tehnicianul a spus că o victorie pe terenul Sportului ar aduce liniştea în lotul echipei sale, care, cu trei puncte obţinute mâine, ar ajunge la zero în clasamentul neoficial al “adevărului”.
“Avem o şansă mare să ajungem la zero în clasamentul «adevărului». Am văzut meciul lor cu FCM Târgu-Mureş, mi-au arătat că sunt o echipă imprevizibilă. Au avut mai multe şanse să facă 3-2 şi de acolo nu ştii ce se putea întâmpla. Nu vreau să neglijăm Sportul, mai ales după plecarea lui Viorel Moldovan. Tot timpul o astfel de schimbare impulsionează jucătorii. Nu ştiu cine va fi pe banca Sportului, ştiu că nu şi-au numit încă vreun antrenor. Ne dorim cele trei puncte, ne dorim mult să câştigăm”, a spus Marian Pană. Cel mai probabil, acesta nu va efectua decât o modificare în echipa de start, faţă de jocul cu Astra, iar primul “11” al echipei ar putea arăta în felul următor: Huţan – Unguruşan, Szilagyi, Izvoranu, Mendy – Reinaldo, Balde – V. Gheorghe, Păcurar, Boştină – Niculescu.
Meciul dintre Sportul şi “U” va fi condus la centru de Augustus Constantin şi va începe de la ora 14:00, urmând să fie transmis în direct de Digisport şi livetext pe ziuadecj.ro.

Comenteaza