Când simbolurile prind viaţă: De azi, Mircea Luca şi-a ocupat locul în istoria Clujului FOTO

Când simbolurile prind viaţă: De azi, Mircea Luca şi-a ocupat locul în istoria Clujului FOTO
Statuia căpitanului de legendă al Universităţii a fost dezvelită azi, chiar de 1 decembrie, într-o ceremonie emoţionantă, în care însăşi vocea fundaşului de fier din bejenia de la Sibiu s-a făcut auzită.

Soarele le-a zâmbit celor peste 1000 de fani ai Universităţii care au aşteptat emoţionaţi momentul dezvelirii statuii căpitanului Mircea Luca. Parcarea din faţa Cluj Arena a fost aproape neîncăpătoare, iar pe lângă suporteri, la eveniment au asistat jucătorii şi staff-ul tehnic al echipei, cei care au putut trăi pe viu, din mijlocul fanilor, ideea care călăuzeşte de 94 de ani drumul „Şepcilor roşii".

Mircea Luca şi-a ocupat azi ocul în galeria personalităţilor care au marcat istoria Clujului. Fundaşul despre care Istoricul Gheorghe I. Bodea spunea că întruchipează atât de bine spiritul Universităţii va străjui de acum înainte casa „Şepcilor roşii". Ceremonia de dezvelire a statuii doctorului Mircea Luca a fost bine aranjată, cu mult bun gust, şi presărată cu momente emoţionante. Amfitrionul evenimentului a fost Dragoş Pop, actor la Teatrul Naţional, care a citit pasaje din cartea „Şepcile roşii", scrisă de maestrul Ioan Chirilă, după mărturisirile lui Mircea Luca.

Ovidiu Luca, nepotul căpitanului, a primit într-un gest simbolic, tricoul cu numărul 5, din partea lui Valer Bondor (nea Titi), omul care se află de decenii întregi în slujba Universităţii. „Munca propriu-zisă a durat două luni, dar desfăşurarea de forţe a fost mai complexă, cu tot ce înseamnă documentare. Tema a fost lansată în biroul regretataului Gheorghe Bodea, cel care e autorul moral al acestei statui. Din păcate, timpul n-a mai avut răbdare cu profesorul Bodea, astfel că dânsul n-a văzut decât primele proiecte. Sper să vă fie pe plac, iar această statuie să aducă bucurii suporterilor", a spus şi sculptorul Ilarion Voinea. Cu câteva momente înainte de punctul culminant al evenimentului, din difuzoare a răsunat vocea lui Mircea Luca, un fragment de un minut dintr-un interviu acordat Radio Cluj, şi care s-a vrut un mesaj pentru toţi cei prezenţi, suporteri, jucători, antrenori sau conducători ai Universităţii, deopotrivă. Câteva secunde mai târziu, statuia s-a prezentat celor peste 1000 de oameni, un moment celebrat cu torţe şi aplauze. Remus Câmpeanu a fost cel care a ridicat imensul steag în alb-negru care acoperea edificiul, iar fostul mare jucător al „Şepcilor" şi-a îmbrăţişat din priviri, după atâţia ani, căpitanul.

„Studenţii", asaltaţi de fani

Majoritatea fotbaliştilor Universităţii, alături de staff-ul tehnic şi de managerul Vlad Munteanu, au fost în centrul atenţiei la finalul ceremoniei de azi. „Studenţii" s-au pozat cu statuia lui Mircea Luca, iar apoi au stat minute în şir alături de suporteri pentru poze şi autografe. La ceremonia de ieri au asistat şi baschetbaliştii „U" BT Mobitelco, Mihai Silvăşan şi Branko Cuic, alături de directorul tehnic Milorad Perovic.

 

Comenteaza