Soția unui patron de școală de șoferi din Cluj, trimisă în judecată: S-a luat la harță cu polițiștii pentru că au prins-o RUPTĂ de BEATĂ la volan / 2,83 g/l Alcoolemie

Soția unui patron de școală de șoferi din Cluj, trimisă în judecată: S-a luat la harță cu polițiștii pentru că au prins-o RUPTĂ de BEATĂ la volan / 2,83 g/l Alcoolemie

Soția unui patron de școală de șoferi din Câmpia Turzii, județul Cluj, a fost trimisă în judecată, fiind acuzată de săvârșirea unor infracțiuni grave, printre care o alcoolemie de 2,83 g/l alcool pur în sânge și ultrajul asupra polițiștilor care au reținut-o.  

Femeia a fost reținută de polițiști în urma unui incident violent, iar ulterior, în data de 28 februarie 2025, a fost plasată în arest la domiciliu, a informat turdanews.net. Potrivit procurorilor, femeia este acuzată de ultraj în formă continuată împotriva agenților de poliție Nașc Claudiu și Sîrb Ioan, precum și de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. După parcurgerea fazei de cameră preliminară, instanța a respins toate excepțiile invocate de inculpată și a dispus începerea judecății.

“În baza art. 342, art. 344 alin. (2)-(4) Cod Procedură Penală, art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (2) Cod Procedură Penală, respinge cererile şi excepţiile invocate de inculpata C. A. M. În baza art. 346 alin. 2 Cod Procedură Penală, constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind Rechizitoriul nr. 523/P/2025 – din data de 05.05.2025 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C. A. M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen., ultraj în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C.pen. rap. la art. 206 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (2 acte materiale, persoana vătămată S. I. D.), ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) rap. la art. 193 alin. (1) C.pen. (persoana vătămată S.I.D.), şi ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) rap. la art. 193 alin. (1) C.pen. (persoana vătămată N. C.G.), cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen.

Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata C. A. M. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen., ultraj în formă continuată, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C.pen. rap. la art. 206 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (2 acte materiale, persoana vătămată S. I. D.), ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) rap. la art. 193 alin. (1) C.pen. (persoana vătămată S. I.D.), şi ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) rap. la art. 193 alin. (1) C.pen. (persoana vătămată N. C. G.), cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen., după rămânerea definitivă a prezentei încheieri urmând a se stabili primul termen de judecată“ , a fost decizia justiției turdene. 

La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 19:10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpia Turzii au depistat o femeie de 58 de ani, implicată într-un eveniment rutier, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Femeia a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care polițiștii au condus-o la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice. Analizele efectuate au indicat o alcoolemie de 2,83 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 2,62 g/l la a doua probă. Pe timpul deplasării, aceasta ar fi devenit recalcitrantă și ar fi agresat fizic pe unul dintre cei doi polițiști, adresându-i amenințări cu acte de violență.

Comenteaza