Țigări, doar cu buletinul! De când intră în vigoare măsura

Țigări, doar cu buletinul! De când intră în vigoare măsura

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a luat o măsură importantă pentru a combate vânzarea produselor din tutun către minori.

ANPC a emis un ordin prin care operatorii economici sunt obligaţi să afişeze o plachetă care informează consumatorii care cumpără produse din tutun că trebuie să prezinte vânzătorului cartea de identitate.

Ordinul, care a fost trimis joi spre a fi publicat în Monitorul Oficial, vizează o gamă largă de produse, inclusiv ţigarete electronice, dispozitive pentru încălzirea tutunului şi produse destinate inhalării fără ardere. ANPC a precizat că prin această reglementare doreşte să reducă numărul de tentative de cumpărare a produselor din tutun de către minori, scrie News.ro.

Potrivit Legii nr. 349/2002 privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, este strict interzisă vânzarea produselor din tutun persoanelor sub 18 ani, iar această reglementare urmăreşte protejarea sănătăţii publice şi, în special, a tinerilor.

"Acesta asigură o mai bună informare a consumatorilor din România cu privire la drepturile pe care le au la momentul achiziţionării din interiorul magazinelor, dar şi al chioşcurilor a produselor care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, aşa cum sunt acestea definite în cuprinsul Legii nr. 349/2002", au transmis reprezentanţii ANPC. 

Operatorii economici sunt obligaţi să afişeze placheta informativă într-un loc vizibil pentru consumatori. Aceasta poate fi descărcată gratuit de pe site-ul ANPC şi trebuie afişată într-un loc vizibil pentru cumpărător. De asemenea, comercianţii trebuie să ofere variante ale mesajului pentru persoanele cu deficienţe de vedere, fie în format audio, fie prin alte mijloace fizice sau digitale specifice.

"Studiile arată că expunerea timpurie la produsele din tutun creşte riscul de dependenţă şi afecţiuni grave pe termen lung, cum ar fi bolile cardiovasculare, cancerul pulmonar şi alte afecţiuni respiratorii. Comerţul trebuie să asigure respectarea cadrului legal şi să contribuie activ la prevenirea accesului tinerilor la produse nocive, asumând un rol important în protecţia generaţiilor viitoare", adaugă ANPC.

Ordinul va intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Comenteaza