Foto S-a RUPT singurul drum asfaltat de acces spre Roșia Montană

S-a RUPT singurul drum asfaltat de acces spre Roșia Montană
S-a RUPT singurul drum asfaltat de acces spre Roșia Montană
S-a RUPT singurul drum asfaltat de acces spre Roșia Montană
S-a RUPT singurul drum asfaltat de acces spre Roșia Montană
S-a RUPT singurul drum asfaltat de acces spre Roșia Montană

Sâmbăta trecută s-a prăbușit drumul spre vestita localitate Roşia Montană, inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în ciuda faptului că prăbușirea a început și era vizibilă de mai multe luni.

Sfârșitul săptămânii trecute a adus o nouă alertă la 112, legată de Roșia Montană – prăbușirea drumului care leagă centrul comunei de cel național – DJ742. Localnicii reclamă faptul că au trecut câteva luni de când drumul era rupt și nu s-a intervenit pentru a-l repara.

De asemenea, într-o sesizare publică adresată șefului Consiliului Județean, ei arată că a trecut un și jumătate de la inundațiile din vara anului 2021 și nu a fost reparat drumul național care leagă localitatea de Câmpeni.

În toamna anului trecut, sistemul național de urgențe a fost alertat din cauza unei fisuri apărute în digul Tăului Mare din Roșia Montană, unde autoritățile n-au efectuat lucrări de întreținere de zeci de ani, în ciuda avertismentelor specialiștilor, fapt care a dus la o evacuare parțială a populației până când nivelul apei a fost scăzut, a transmis activistul de mediu clujean, Mihai Goţiu pe Facebook.

În vreme ce infrastructura localității incluse pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO cedează din cauza nepăsării autorităților locale se laudă cu dezvoltarea turistică a județului. 

Sursa foto: Facebook Tică Darie

Comenteaza