Peste 3.000 de absolvenți ai claselor a XII-a din Cluj vor susține, începând de marți, probele scrise ale Bacalaureatului

Peste 3.000 de absolvenți ai claselor a XII-a din Cluj vor susține, începând de marți, probele scrise ale Bacalaureatului

La nivelul județului Cluj, potrivit datelor înregistrate, 3.646 de candidați (3.318 din promoția curentă și 328 din seriile anterioare) sunt așteptați să susțină probele scrise ale examenului național de bacalaureat în această sesiune.

Din totalul candidaților, 2.479 sunt de la unități de învățământ preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca, iar 1.167 de candidați sunt din celelalte localități ale județului.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Cluj, probele scrise din sesiunea iunie 2025 încep marți, 10 iunie 2025, cu proba scrisă la Limba și literatura română-proba E.a), urmată miercuri, 11 iunie 2025, de proba scrisă obligatorie a profilului–proba E.c). Vineri, 13 iunie 2025, este programată să se desfășoare proba scrisă la alegere a profilului și a specializării–proba E.d), iar luni, 16 iunie 2025 va avea loc proba scrisă la limba și literatura maternă–proba E.b).

În județul Cluj, desfășurarea probelor scrise, din cadrul sesiunii iunie 2025 a examenului național de bacalaureat 2025, este organizată în 16 centre de concurs.

Comisia județeană de organizare a examenului național de bacalaureat din cadrul I.Ș.J. Cluj a aprobat 66 de solicitări, privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, conform procedurilor în vigoare, care vizează: prelungirea timpului destinat redactării lucrărilor scrise; redactarea lucrării scrise prin dictarea conținutului de către candidat unui profesor asistent, de altă specialitate, decât cea la care se desfășoară proba respectivă, utilizarea instrumentelor compensatorii de scriere în cazul elevilor cu deficiențe de vedere, picht și magnifier, prezența interpreților în limbajul mimico-gestual pentru elevii cu deficiențe de auz, respectiv susținerea probelor scrise în spital.

Probele încep la ora 9:00, iar accesul candidaților în săli este permis în intervalul orar 7:30-8:30.

Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. 

Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 iunie 2025.

 

 

Comenteaza