E lege! Închisoare până la 3 ani pentru neplata pensiei alimentare

E lege! Închisoare până la 3 ani pentru neplata pensiei alimentare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă pentru neplata cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilită prin act notarial, nu numai prin hotărâre judecătorească.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Actul normativ modifică articolul 378 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul incriminării neplăţii, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite prin act notarial, în vederea punerii actului normativ în acord cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 221/2023.

Articolul 378 se referă la infracţiunile contra familiei - Abandonul de familie.

Astfel, potrivit actului normativ, săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere a faptei de neplată, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească sau notarială se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .