Declaraţia unică 2023. Care este termenul limită pentru depunere și ce diferențe sunt față de anul trecut

Declaraţia unică 2023. Care este termenul limită pentru depunere și ce diferențe sunt față de anul trecut

La fel ca în fiecare an, românii sunt obligaţi să completeze şi să depună formularul 212 prin care declară ce venituri au realizat în anul precedent.

Termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212) este 25 mai 2023, informează miercuri ANAF.

Fiscul recomandă ca formularul să fie depus prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv:

- prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" (SPV);

- pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin, astfel:

  • apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor Call – center, la numărul de telefon 031.403.91.60;
  • prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spațiul Privat Virtual.

În plus, pe pagina de Facebook a ANAF și pe canalul de Youtube vor fi publicate materiale video referitoare la descărcarea, completarea și depunerea DU.

Informații detaliate despre Declarația Unică pot fi accesate la AICI

De asemenea, în lunile aprilie și mai, ANAF va organiza seminarii web în cadrul cărora se vor prezenta completarea și depunerea Declarației unice (212) pentru categoriile de venituri pentru care exista obligația depunerii.

Cine depune declarația unică?

Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

Declaraţia se depune şi de către următoarele categorii de contribuabili:

- profesionişti, astfel cum sunt reglementaţi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe care au beneficiat de:
- indemnizaţia prevăzută la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 282/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
- indemnizaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările ulterioare;
- indemnizaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. a) sau lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare.

Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate

Care sunt noile modificări 

Modificările introduse prin OG 16/2022 vizează următoarele aspecte: 

  • schimbarea modului de stabilire a bazei de calcul al impozitului pe venit din cedarea folosinței bunurilor, în sensul în care de la 1 ianuarie 2023, venitul brut reprezintă venit anual impozabil;
  • reglementarea unor obligaţii fiscale pentru persoanele fizice care obţin venituri din afara țării, cum ar fi pensii pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, respectiv pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 lei, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;
  • modificarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente venituri și/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Comenteaza