Clujul, cu cele mai multe cereri de permise auto, după București. Peste 22.000 de persoane la examen, doar în ultimul an/ Câți au promovat

Clujul, cu cele mai multe cereri de permise auto, după București. Peste 22.000 de persoane la examen, doar în ultimul an/ Câți au promovat

SPCRPCIV Cluj are cel mai mare număr de operațiuni în cadrul Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din țară, după municipiul București.

"Urmare a demersurilor cu privire la îmbunătățirea activității din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj, demarate încă din anul 2020, s-au adus schimbări substanțiale în ceea ce privesc serviciile oferite către populație", anunță Prefectura Cluj.

Conform sursei citate, SPCRPCIV Cluj are cel mai mare număr de operațiuni în cadrul Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din țară, după municipiul București, cu aproximativ 27.500 înmatriculări, peste 30.800 de transcrieri efectuate, peste 24.550 de autorizații de circulație provizorie, 9.536 de radieri efectuate și 45 de certificate de înmatriculare de probe, însumând un total de 92.492 de operațiuni în cadrul acestui departament.

În ceea ce privesc examinările, pentru proba teoretică 20.562 de persoane au susținut examenul, din care 11.370 de persoane au fost admise, rata de promovabilitate fiind de 50,44%. La proba practică s-au prezentat 22.014 persoane, din care 11.363 au fost declarate admise, cu un procent de promovabilitate de 51,62%, toate acestea în 2022.

"Urmare a demersurilor insistente către Ministerul Afacerilor Interne și către Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări pentru suplimentare de personal, dar și datorită unui management performant al serviciului, timpii de așteptare pentru înmatriculare s-au redus de la peste 145 de zile, din care 35 de zile, perioada de așteptare, pentru proba teoretică și 110 zile pentru proba practică, la de pe o zi pe alta zi pentru proba teoretică, iar pentru proba practică la maximul 30 de zile pentru punctele din Turda, Câmpia Turzii, Dej și Huedin și maximul 21 de zile pentru municipiul reședință de județ, Cluj-Napoca.
Referitor la înmatricularea vehiculelor, timpul de așteptare s-a redus de la 70 de zile, la de pe o zi pe alta", mai transmite Prefectura Cluj.
 
De asemenea, instituția precizează că punctul de lucru de la Câmpia Turzii își continuă activitatea și totodată, este în pregătire deschiderea celui de-al doilea punct de lucru în Dej, "în vederea descentralizării serviciilor publice și a apropierii acestora de comunitate".

Comenteaza