Silvășan, după eșecul suferit de U-BT cu BAXI Manresa: "Trebuie să învățăm cum să câștigăm astfel de meciuri strânse"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:27
- Sport
- Ascultă știrea
Echipa clujeană a fost învinsă în Spania, scor 101-99, și a ajuns la 8 victorii și 8 înfrângeri în Grupa A din EuroCup.
U-BT a început excelent jocul cu BAXI Manresa, însă treptat partida s-a echilibrat, finalul a fost unul tensionat, iar gazdele aveau să iasă învingătoare de pe parchet. La final de meci, Mihai Silvășan a oferit concluziile sale și a vorbit despre modul în care elevii săi ar trebui să gestioneze ultimele secvențe ale partidelor.
"Mai întâi, felicitări echipei din Manresa pentru această victorie. A fost un meci foarte strâns. Cred că îl aveam în mâinile noastre și totul s-a schimbat după acel fault antisportiv. Este păcat, e dureros să pierzi așa. Dar asta e viața și ăsta e baschetul și trebuie să învățăm cum să câștigăm astfel de meciuri strânse, pentru că în acest sezon am avut dificultăți în a face asta.
Am avut dificultăți să luăm decizii bune sub presiune. Le-am spus jucătorilor că s-au luptat foarte bine. Trebuie să-și țină capul sus. Și trebuie să învățăm, să vizionăm meciul iar și iar pentru a încerca să învățăm cum să câștigăm astfel de partide. Practic ne-am pierdut șansele de a termina în primele patru locuri, dar suntem încă în viață.
Încă ne luptăm pentru un loc în Play-Off, care este unul dintre obiectivele noastre și trebuie să rămânem uniți și să ne ajutăm reciproc să trecem peste acest moment. Am jucat multe partide în deplasare și nu avem o serie foarte bună în ultimele jocuri. Vom rămâne împreună, vom merge mai departe și ne vom strădui să facem tot ce putem mai bine.
Mai avem două meciuri în sezonul regulat, unul în deplasare cu Hapoel și unul acasă cu Aris. Probabil cel cu Aris va fi decisiv pentru un loc în primele șase echipe. Trebuie să rămânem concentrați, să muncim și să ne luptăm. Pentru că asta e esențial, să învățăm ce putem face mai bine și să continuăm să ne luptăm", a declarat antrenorul.
"A fost unul dintre acele meciuri în care muncești foarte mult pe parcursul întregului joc și tot pierzi la câteva faze decisive, unde poate adversarii au depus puțin mai mult efort decât noi. E frustrant să pierzi așa, dar partea bună este că suntem prezenți în astfel de meciuri până în ultimele secunde și continuăm să învățăm.
Ar fi trebuit doar să câștigăm unul sau două momente cheie în astfel de jocuri și am fi avut mai multe victorii în cont. Luăm însă multe lucruri pozitive din această seară și acum ne concentrăm pe meciul cu Partizan și ultimele două partide rămase din EuroCup", a spus și Mitch Creek.











