Vicepreședintele CNCAV: Medicul va recomanda fiecărei persoane cel mai potrivit vaccin

Vicepreședintele CNCAV: Medicul va recomanda fiecărei persoane cel mai potrivit vaccin

Vicepreşedintele Comitetului Naţional privind vaccinarea împotriva COVID-19, Andrei Baciu, afirmă că alegerea vaccinului care se administrează unei persoane – cel de la Pfizer sau cel de la Moderna – aparţine medicului.

Baciu a explicat că decizia o va lua medicul, acesta ţinând cont de toate specificaţiile tehnice ale produsului, dar şi de faptul că va trebui să aibă disponibilă şi doza de rapel. În plus, vicepreședintele CNCAV afirmă că este ”exclus” ca cele două vaccinuri să fie combinate, scrie News.ro.

 
”Indicaţia pentru un vaccin sau altul o va face mereu medicul, la locul de vaccinare. Medicul, cunoscând foarte bine detaliile tehnice, va recomanda fiecărei persoane, cel mai potrivit vaccin”, a declarat Andrei Baciu, joi seara, la B1 TV. 
 
Acesta a adăugat că ”va rămâne o chestiune medicală din mai multe considerente”. 
 
”În primul rând, pentru că există mici variabilităţi tehnice. Rapelul se face diferit: în 21 de zile pentru vaccinul de la Pfizer, în 28 de zile pentru vaccinul de la Moderna. Trebuie să te asiguri, şi softul face acest lucru automat, să îţi blocheze şi doza pentru rapel, astfel încât să fie asigurat stocul de vaccinare şi doza pentru toate persoanele care se vaccinează”, a mai afirmat Andrei Baciu.
 
Acesta a adpugat că ”pentru toate motivele etice, morale, este bine ca orice decizie de acest fel, fiind o decizie medicală, să fie luată de cei mai în măsură să o ia – respectiv medicii”. 
 
Andrei Baciu a mai precizat că este exclus ca cele două vaccinuri să fie combinate: “Este exclus să fie combinate cele două doze. Tocmai acesta este motivul pentru care se face o programare, se blochează două zile diferite pentru rapel. Se blochează şi ziua 21 daca se va recomanda vaccinul produs de Pfizer şi ziua 28 dacă se recomandă vaccinul produs de Moderna. După administrarea vaccinului, se va elimina data necorespunzătoare şi va rămâne data aferentă tipului de vaccin şi a necesităţii de rapel”. 

Comenteaza