Vești bune de la Cluj! Rata infectărilor a coborât sub 4

Clujul nu se mai află în topul județelor cu cele mai multe cazuri nou confirmate de COVID-19, iar coeficientul infectărilor din ultimele 14 zile a coborât vineri sub 4,00.

În ultimele 24 de ore, la Cluj au fost confirmate 121 de noi infectări cu COVID-19, număr cu care județul se situează pe locul nouă la nivel național, după Bucureşti - 537, Constanța - 195, Prahova - 196, Timiş - 180, Ilfov - 166, Brașov - 158, Iași - 141 Argeș - 122.

În ceea ce privește incidența cazurilor de COVID-19, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori în Cluj a coborât vineri la 3,82. Este o veste bună, având în vedere că în urmă cu cinci săptămâni, pe 19 noiembrie, județul a atins un vârf de 7,64. 

În prima zi de Crăciun cea mai ridicată rată a infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori se înregistrează în Ilfov, de 6,24 cazuri/1.000 locuitori.

Pe locul doi se află Bucureștiul, cu 4,76 cazuri la mia de locuitori, iar pe locul al treilea se clasează județul Constanța, cu o incidență de 4 cazuri/1.000 de locuitori. 

Pe locul patru la rata infectărilor pe țară e județul Timiș, cu 3,83 la mie, urmat pe cinci de județele Cluj și Brașov, la egalitate, cu 3,82/1.000 locuitori.

Comenteaza