Verificări în peste 500 de farmacii care eliberează medicamente cu oxicodonă și fentanyl, după cazul angajatului-traficant

Verificări în peste 500 de farmacii care eliberează medicamente cu oxicodonă și fentanyl, după cazul angajatului-traficant

Peste 500 de farmacii care efectuează operaţiuni cu medicamente care conţin Oxicodonă şi Fentanyl vor fi controlate în următoarea perioadă, informează Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR), continuă controalele în unităţile autorizate să deruleze activităţi cu medicamente stupefiante şi psihotrope.

”Colaborarea cu instituţiile abilitate în desfăşurarea anchetei referitoare la suspiciunea săvârşirii infracţiunilor de trafic sau consum ilicit de stupefiante este o prioritate a Ministerului Sănătăţii şi a instituţiilor subordonate. Încă din data de 18 septembrie, inspectorii ANMDMR au început verificările privind respectarea legalităţii eliberării medicamentelor care conţin Oxicodonă şi Fentanyl. Inspectorii au identificat, astfel, peste 500 de unităţi farmaceutice (farmacii) care efectuează operaţiuni cu aceste medicamente. Acestea vor fi toate inspectate în următoarea perioadă”, precizează Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Verificările vor viza, de asemenea, supravegherea şi controlul îndeplinirii procedurilor legale privind returnarea şi distrugerea medicamentelor stupefiante şi psihotrope care nu mai corespund din punct de vedere calitativ, cu termen de valabilitate expirat sau care provin de la pacienţi ce nu le mai utilizează.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii, în baza planului anual de inspecţii, a demarat acţiuni de inspecţie, anterior anchetei în cauză, şi care vor continua în perioada următoare. Tematica acestor inspecţii va fi extinsă, în vederea asigurării că toate etapele procesului de distrugere prevăzute de lege sunt respectate.

În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu ANMDMR şi cu alte instituţii implicate în acest domeniu, va iniţia un proiect de modificare a actelor normative în vigoare, în vederea reglementărilor mult mai stricte privind activităţile cu medicamente psihotrope şi stupefiante.

Angajat al unui lanț de farmacii, prins în flagrant și săltat de DIICOT în plină stradă

În cursul săptămânii trecute, un angajat al unui lanț de farmacii a fost prins în flagrant, de către procurorii DIICOT şi poliţişti de la BCCO Bucureşti - Serviciul Antidrog, cu zeci de cutii cu comprimate, pe care urma să le vândă, a căror substanță activă este Fentanilul.

"În cadrul acțiunii cu numele de cod  ”Himera”, s-a reținut faptul că în perioada 2022-2023 suspectul, angajat al unui operator economic de profil, a comercializat  în mod repetat droguri de mare risc, respectiv  peste 10.000 de comprimate ce conțin ca substanță activă Fentanil, aproximativ 700 comprimate Oxycodonă, 1200 de fiole de morfină, 380 plasturi ce conțin ca substanță activă Fentanil și comprimate de codeină", aratau procurorii într-un comunicat, joi, 21 septembrie 2023.

Fentanilul și Oxicodona reprezintă cele mai periculoase droguri de mare risc existente în prezent pe piață , având în mod frecvent efect letal. 

Fentanilul este un opioid sintetic extrem de puternic, destinat bolnavilor de cancer în stadii terminale   și  gestionării durerilor în cazul intervențiilor chirurgicale, fiind eliberat  doar în baza prescripției medicale.

S-a stabilit pe baza studiilor medicale de specialitate că Fentanylul este de 100 de ori mai puternic decât morfina și de 30 până la 50 de ori mai puternic decât heroina. Potrivit datelor publicate pe site-ul agenției americane Drug Enforcement Administration ( D.E.A.) "este atât de puternic și de mortal încât chiar și un microgram poate ucide un om". 

Potrivit DIICOT, în anul  2022 Fentanilul a fost legat de mai mult de două treimi din cele 110.000 de decese prin supradoză înregistrate în Statele Unite. Ca răspuns la această situație alarmantă, la inițiativa guvernului american, a fost constituită Coaliția globală privind amenințările asociate drogurilor sintetice, la care participă și România.

Din punct de vedere al circulației ilicite, traficarea si punerea la dispoziția consumatorilor de droguri a acestui opioid sintetic, (mult mai puternic decât heroina), reprezintă, ca și în cazul Oxycodonei, un factor de risc major pentru sănătatea publică.

Comenteaza