Vaccinarea la Cluj, în cifre. Persoanele din domeniile esențiale, peste bolnavii cronici

Vaccinarea la Cluj, în cifre. Persoanele din domeniile esențiale, peste bolnavii cronici

Până duminică, la Cluj au fost vaccinate împotriva noului coronavirus 40.298 de persoane, dintre care peste14.000 din categoriile eligibile în etapa a doua a campaniei de imunizare.

Datele cuprinse într-o statistică a INSP, obținută de Libertatea, referitoare la vaccinările împotriva COVID-19 în perioada 18 ianuarie – 28 ianuarie 2021, adică în primele zece zile ale etapei a doua a campaniei de imunizare, indică faptul că, la nivelul județului Cluj, numărul persoanelor din domeniile esențiale eligibile în această fază l-a depășit pe cel al bolnavilor cronici.

Astfel, conform sursei citate, în cele zece zile aferente raportării, în județul Cluj au fost vaccinați 2.818 lucrători esențiali și doar 2.120 de persoane cu boli cronice. De asemenea, au mai fost imunizate 5.401 persoane peste 65 de ani și 554 de vârstnici din centrele rezidențiale. 

Potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, de la începutul campaniei de vaccinare și până duminică, la Cluj au fost imunizate 40.298 de persoane, dintre care 26.069 cadre medicale și 14.229 persoane eligibile pentru vaccinare în etapa a doua a campaniei.

În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 828 de persoane și s-au semnalat două reacții adverse.

În total, la Cluj, în urma administrării serului au fost înregistrate 204 reacții adverse ușoare și locale, ceea ce înseamnă un procent de 0,50% raportat la numărul total de persoane imunizate.

Vaccinarea la Cluj, în cifre. Persoanele din domeniile esențiale, peste bolnavii cronici

Comenteaza