Vaccinarea din mașină, preferată de clujeni celei la firmă sau la medicul de familie

Vaccinarea din mașină, preferată de clujeni celei la firmă sau la medicul de familie

196.825 de persoane s-au vaccinat cu prima doză de ser împotriva coronavirusului în județul Cluj, iar 106.464, cu a doua doză.

Până acum la nivel județean au fost administrate 303.298 de doze, dintre care 59.952 pentru persoanele considerate drept prioritare (etapa I), 163.274 pentru cele din etapa II și 71.530 pentru cele din etapa III.

În ultimele 24 de ore s-au vaccinat 2.100 de clujeni din etapa III, 2.160 din etapa II și 463 din etapa I. În intervalul vineri-sâmbătă direct din mașină au fost vaccinate 574 de persoane din Cluj, la centrele amenajate de agenții economici, 198 de persoane, iar la cabinetele de medicină de familie, numai 17 persoane.

Până acum la centrele drive-through s-au vaccinat 6.869 de clujeni, la operatorii economici, 1.576 de persoane, iar la medicii de familie, numai 97 de oameni din județ. Doar 335 de persoane din Cluj dintre cele vaccinate până acum au manifestat reacții adverse.      

Comenteaza