Vaccinarea va duce la discriminare. Unii deja spun că i-ar evita pe cei care nu sunt vaccinaţi

Vaccinarea va duce la discriminare. Unii deja spun că i-ar evita pe cei care nu sunt vaccinaţi
| Foto: GettyImages

Asztalos Csaba, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării spune că inevitabil, astfel de situaţii, provocate de campania de vaccinare anti-COVID, vor aprea şi la noi.

Deja există tabere pro şi contra vaccin. Însă în curând, când imunizarea va ajunge şi la restul populaţiei, este posibil ca oamenii să aibă nevoie de un certificat de vaccinare pentru anumite activităţi? Unele state au deja în vedere să condiţioneze intrarea în anumite instituţii sau călătoria cu avionul de prezentarea unui certificat de vaccinare, scrie Mediafax.

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, spune că inevitabil, astfel de situaţii o să apară şi la noi. „Eu sunt convins că nu doar în România, ci peste tot în Europa vor fi astfel de cazuri, de speţe, care vor ajunge în faţa instanţelor de judecată. Justiţia sau instanţa va decide într-un sens sau altul. Nu aş putea să vă spun care va fi reacţia populaţiei şi e şi greu să îţi dai seama dacă cineva este vaccinat sau nevaccinat. Va fi o perioadă importantă în care vom purta mască chiar şi cei vaccinaţi, şi cei care au trecut prin infecţia Covid şi au anticorpi”, explică Asztalos Csaba.

Raed Arafat a dat însă asigurări că momentan nu e cazul să ne îngrijorăm. „În România noi am zis că nu vom aplica astfel de discriminări şi nu vom aplica astfel de reguli. Dar afară, mai ales în zone în care a fost acum strict să nu se ducă nimeni, e posibil să se spună că nu poţi să vii decât dacă eşti vaccinat.”

Însă o formă de discriminare ar putea să apară şi la nivel social. Mirna lucrează de acasă de la începutul pandemiei. Ea vrea să se vaccineze şi îşi aşteaptă rândul. Tânăra spune că, dacă ar şti că anumite persoane nu sunt vaccinate, le-ar evita. „Totuşi, voi încerca să mă protejez în continuare şi să evit locurile aglomerate şi grupurile mari de oameni, mai ales acum, cu noua tulpină de coronavirus”, adaugă Mirna Fayed.

Psihologul Keren Rosner spune că cele două tabere pro şi contra vaccinare îşi vor disputa părerile de acum încolo. „Se vor blama reciproc fără să încerce să înţeleagă mai mult despre ceea ce se întâmplă. Cei vaccinaţi se vor simţi protejaţi de îmbolnăvire, însă evitarea celorlalţi va fi mai mult un gest punitiv, de blam”, crede specialista.

Comenteaza