Tot mai multe cazuri de COVID în Cluj-Napoca. Incidența a sărit de 9 la mie/ Situația în județ

Tot mai multe cazuri de COVID în Cluj-Napoca. Incidența a sărit de 9 la mie/ Situația în județ

Incidența cazurilor de COVID-19 a trecut, vineri, pragul de 9 la mie în Cluj-Napoca, iar cifrele COVID sunt tot mai mari și în restul județului.

Rata infectărilor a ajuns la 9,11 în Cluj-Napoca. Creșterea este una accelerată - numărul cazurilor active de boală a ajuns la 3.062, de peste 6 ori mai multe față de acum o lună, când erau sub 500.

Situația nu este deloc liniștitoare nici în județ. Șase comune clujene au incidențe peste 10 la mie: Jichișu de Jos -14,02 cazuri la mia de locuitori, Ciurila - 13,06, Valea Ierii - 11,88, Baciu - 10,96 și Palatca - 10,31 la mie.

De asemenea, incidența a trecut de 7 și în municipiul Gherla (7,24), asta după ce ieri era la 6,71, iar în Florești a ajuns aproape de 10 - la 9,74 la mie.

Incidența la nivelul județului este de 7,13 cazuri la mia de locuitori, iar în intreg județul au fost raportate 5.391 de cazuri active de boală, în ultimele 2 săptămâni.

Comenteaza