Teste gratuite Babeș-Papanicolaou și HPV, azi și mâine, la Cluj Arena. Se fac și mamografii

Teste gratuite Babeș-Papanicolaou și HPV, azi și mâine, la Cluj Arena. Se fac și mamografii

Unitatea mobilă de testare gratuită a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca s-a întors la Cluj Arena pentru încă 2 zile, în care se fac mamografii și teste Babeș-Papanicolaou și HPV.

Programele de screening pentru cancerul de col uterin și cel de sân, derulate de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță" Cluj-Napoca, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj. În acest context, în zilele de miercuri și joi, 8 și 9 noiembrie, la Cluj Arena, specialiștii unității sanitare clujene efectuează în mod gratuit, cu ajutorul a două unități mobile, teste Babeș Papanicolaou/HPV, respectiv mamografii.

Astfel, miercuri și joi, între orele 10:00-18:00, la Cluj Arena sunt așteptate toate doamnele cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani (asigurate sau neasigurate) care vor să facă aceste investigații și care au domiciliul în oricare dintre județele Cluj, Bihor, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Bistrița-Năsăud.

Mamografiile gratuite se realizează între orele 08.00-18.00, fiind vizate doamnele cu vârsta între 50 și 69 de ani.

Pentru programări sunați la numărul de telefon 0215 277 598. Vor fi testate și femeile care nu au programare. Cele cu programare vor avea prioritate.

Condiţii de testare

  • Testul Babeş-Papanicolaou se realizează femeilor cu vârsta cuprinsă între 24-29 de ani
  • Testul HPV se realizează femeilor cu vârsta cuprinsă între 30-64 de ani
  • Pot participa femeile asigurate sau neasigurate, fără bilet de trimitere, doar cu buletin/CI, cu domiciliul în Regiunea Nord-Vest (Cluj, Bihor, Sălaj, Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud) și care nu au mai beneficiat de un test gratuit de screening al cancerului de col uterin în cadrul programului.
  • Sunt eligibile doar femeile cu uterul prezent, fără istoric de histerectomie totală sau fără un diagnostic confirmat de cancer de col uterin

Mai multe informații despre cancerul de col uterin găsiți pe site-ul proiectului Poți să previi, accesând pagina de Facebook „Poţi să Previi” sau la TelVerde (număr gratuit) 0800 390 391.

Integrarea screeningului primar HPV în programul naţional de screening pentru cancerul de col uterin. Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. Contract de finanţare nr. POCU/257/4/9/120798 și implementat de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca.

„Ne bucurăm să constatăm că eforturile depuse în vederea conștientizării și informării doamnelor cu privire la importanța testării dau rezultate. Revenim cu îndemnul de a profita de oportunitate, mai ales că în această perioadă, la stadionul clujean, are loc ultima serie de activități publice pentru cancerul de col uterin", declară Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

loading...
Comenteaza