Țara care nu a mai avut niciun deces de COVID, pentru prima dată în 10 luni

Țara care nu a mai avut niciun deces de COVID, pentru prima dată în 10 luni
| Foto: aa.com.tr

Israelul nu a raportat, vineri, 23 aprilie, niciun deces din cauza Covid-19, pentru prima oară în ultimele 10 luni.

Aproape 55% din israelienii care au peste 16 ani s-au vaccinat cu ambele doze, iar numărul spitalizărilor şi al noilor cazuri scade încontinuu. Potrivit datelor publicate vineri, numărul morţilor a rămas neschimbat faţă de ziua precedentă, de 6.346 de decese înregistrate de la începutul pandemiei, relatează Mediafax.

Ultima dată când nu au fost înregistrate noi decese a fost 29 iunie, când nivel de morbiditate a scăzut în urma valului iniţial de coronavirus. Ministerul Sănătăţii a anunţat vineri că din cele 35.027 de teste efectuate joi, au fost înregistrate 129 de cazuri noi, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 0,4%.

Ţara a înregistrat 837.870 de infecţii confirmate de când a început pandemia. Israel are cea mai bună rată de imunizare din lume, iar joi, statul evreu a depăşit peste 5 milioane de oameni care au primit ambele doze de vaccin, ceea ce reprezintă aproape 55% din populaţie.

Comenteaza