SUA se grăbesc să autorizeze Remdesivir ca tratament după ce pacienţii testaţi s-au recuperat rapid

SUA se grăbesc să autorizeze Remdesivir ca tratament după ce pacienţii testaţi s-au recuperat rapid
| Foto: profimedia

F.D.A. intenţionează să autorizeze utilizarea de urgenţă a Remdesivirului, un medicament antiviral experimental care a fost testat cu succes în tratarea pacienţilor cu Covid-19. Potrivit New York Times, informaţia a fost făcută publică de un oficial al administraţiei Statelor Unite.

Este pentru prima dată când preşedintele Donald Trump şi dr. Anthony S. Fauci, principalul om de ştiinţă specializat în boli infecţioase din America, sunt de acord asupra unui tratament. Ei au salutat rezultatele promiţătoare ale studiilor efectuate cu Remdesivir şi speră că medicamentul-minune va reduce numărul de decese care este în continuă creştere, scrie Mediafax.

La Casa Albă, Dr. Fauci a avertizat că rezultatele studiului supravegheat de agenţia sa, Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase, încă trebuie să fie analizate în mod corespunzător, dar şi-a exprimat optimismul că medicamentul ar putea face diferenţa în viteza cu care se vindecă cei infectaţi.

Dr. Fauci a spus că studiul federal indică faptul că medicamentul Remdesivir ar putea reduce timpul de recuperare cu aproximativ o treime. „S-a dovedit că medicamentul poate opri virusul”, a spus dr. Fauci.

Comenteaza