Specialist în virusologie: „Oamenii cred că vaccinarea protejează sută la sută de infecție, dar nu aceasta e important!” / Ce efect are doza booster

Specialist în virusologie: „Oamenii cred că vaccinarea protejează sută la sută de infecție, dar nu aceasta e important!” / Ce efect are doza booster

Coordonatorul centrului de cercetare PRO-VITAM, virusologul Szilard Fejer, explică efectul dozei booster și ne spune de ce nu trebuie să mizăm pe eficiența totală a vaccinurilor.

Potrivit cercetătorului, primul studiu longitudinal pe COVID l-a început în urmă cu un an. Scopul acestuia a fost să vadă cum se schimbă dinamica anticorpilor post-vaccinare. Spre deosebire de alte laboratoare, PRO-VITAM a utilizat propriul său kit de diagnostic. Echipa a reușit să studieze și efectul dozei booster, iar coordonatorul cercetării a decis să prezinte câteva concluzii preliminare.

„Am început cu 120 de persoane, până la urmă avem în jur de 170 de persoane, toți lucrători în domeniul medical, pe care i-am urmărit timp de 6 luni. Avem în jur de 40 de persoane care au făcut și booster și mai sunt câteva persoane care au fost infectate în loc de booster. E foarte interesantă dinamica anticorpilor după booster”, a precizat dr. Szilard Fejer, CEO Pro Medical Center, chimist specialist în virusologie și coordonatorul centrului de cercetare PRO-VITAM din Sfântu Gheorghe.

Expertul a menționat că efectul dozei booster a fost analizat pe mai multe grupe: grupa care a fost infectată înainte de vaccin, grupa care nu a fost infectată, dar e vaccinată și cea  care a fost infectată după vaccin.

„La toate cele trei grupe după booster nivelul anticorpilor e mult mai mare decât după rapel, deci practic boosterul activează celule de memorie care pot să ofere un grad foarte ridicat de protecție”, ne spune doctorul. 

Întrebat dacă au fost persoane infectate și după ce a au făcut doza booster, cercetătorul a contestat un mit care circulă de mult timp prin România, potrivit căruia vaccinul ar trebui să ofere o protecție totală în fața infectării cu COVID. 

„Oamenii consideră ca vaccinarea protejează sută la sută, au un simț că ar trebui să protejeze sută la sută de infecție, dar nu aceasta e important. Important este să protejeze de forma gravă a bolii și vaccinurile pentru valul omicron au această protecție, numai că ar trebui să avem doza booster. Rezultatele studiului nostru vor fi publicate la sfârșitul lunii ianuarie sau prin luna februarie”, a declarat dr. Szilard Fejer.

Comenteaza