Rectorul UMF Cluj: "Starea de alertă s-a ridicat, dar pandemia nu s-a încheiat!"

Rectorul UMF Cluj:  "Starea de alertă s-a ridicat, dar pandemia nu s-a încheiat!"

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, prof. dr. Anca Dana Buzoianu,  recomandă și susține în continuare purtarea măștii medicale de protecție atât în spațiile închise, cât și în spațiile deschise aglomerate. 

"Stimați membri ai comunității academice, conducerea Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca vă comunică faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, începând cu data de 9.03.2022, universitatea va desfășura activități didactice doar cu prezență fizică pentru studiile universitare organizate în cadrul universității noastre.

În urma ridicării stării de alertă, UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, în calitate de promotor al sănătății și de formator al viitorilor profesioniști în domeniul medical și farmaceutic, recomandă și susține în continuare purtarea măștii medicale de protecție atât în spațiile închise, cât și în spațiile deschise aglomerate.

Din păcate, ne confruntăm în continuare cu un număr mare de cazuri de COVID-19, iar pericolul încă nu a trecut. Încurajăm atât comunitatea noastră academică, cât și întreaga populație să continue să fie atenți, să se protejeze prin purtarea măștii și dezinfectarea frecventă a mâinilor, să se vaccineze și să se testeze dacă este cazul. Să avem grijă de noi și de cei din jur", a transmis rectorul UMF Cluj pe pagina de socializare.

Comenteaza