Rafila, în Italia: Cooperarea cu Grupul San Donato a salvat vieţile a peste 2.000 de copii/ Operații, inclusiv la Cluj

Rafila, în Italia: Cooperarea cu Grupul San Donato a salvat vieţile a peste 2.000 de copii/ Operații, inclusiv la Cluj

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, în cadrul unei vizite făcute în Italia, că acordul de cooperare dintre Ministerul Sănătăţii din România şi Grupul San Donato a permis salvarea vieţii a peste 2.000 de copii români, care au fost trataţi în clinicile din Italia şi România în ultimii 9 ani.

Ministrul a vizitat, la invitaţia conducerii Grupului San Donato, Policlinica IRCCS San Donato, Spitalul IRCCS San Raffaele şi Spitalul IRCCS Galeazzi – Sant’Ambrogio din Milano.

„Acordul de cooperare dintre Ministerul Sănătăţii din România şi Grupul San Donato a permis salvarea vieţii a peste 2.000 de copii români, care au fost trataţi în clinicile din Italia şi România în ultimii 9 ani. Dezvoltarea profesională a peste 140 de specialişti români în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice este de asemenea o componentă esenţială a acestei colaborări, care va permite până în anul 2025 ca toate aceste tipuri de intevenţii chirurgicale să se realizeze în România”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit unui comunicat de presă.

România a reînnoit recent acordul de cooperare în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice cu Grupul San Donato, Asociaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo şi Asociaţia Inima Copiilor din România.

„Scopul colaborării româno-italiene este scăderea ratei mortalităţii infantile în România cauzate de malformaţiile cardiace congenitale. Datorită acordului, au fost realizate aproximativ 1.700 de intervenţii la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Marie Curie’ din Bucureşti şi în centrele din Iaşi, Cluj Napoca şi Timişoara, iar aproximativ 600 de copii au fost transferaţi şi operaţi la San Donato”, se precizează în comunicat.

De asemenea, 140 de cadre medicale din România (medici, asistenţi medicali, tehnicieni) au beneficiat de pregătire profesională, dintre care 50 prin training în cadrul IRCCS Policlinico San Donato, iar 90 la Spitalul „Marie Curie” în timpul misiunilor operatorii.

În Italia, la centrul de chirurgie cardiacă, ministrul Alexandr Rafila s-a întâlnit cu părinţi ai copiilor români operaţi acolo. El a discutat şi cu unul dintre medicii români de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” care se află la pregătire profesională în Italia.

Ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii Grupului San Donato au discutat şi despre posibilitatea de extindere a colaborării în alte specialităţi medicale.

Comenteaza