Rafila, despre cazul ginecologului care ar fi lăsat să moară copii născuţi prematur: Mi se pare incredibil aşa ceva

Rafila, despre cazul ginecologului care ar fi lăsat să moară copii născuţi prematur: Mi se pare incredibil aşa ceva

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, că fapta ginecologului de la Spitalul Polizu din Capitală, acuzat că ar fi lăsat să moară copii născuţi prematur, "este greu de definit" şi că pare "incredibilă".

"Este greu de definit (fapta medicului -n.r.), mi se pare incredibil aşa ceva", a spus Rafila, întrebat în legătură cu faptele medicului din Bucureşti, acuzat de tentativă de omor.

Totodată, el a precizat că a trimis Inspecţia Sanitară din minister în control la Polizu.

"Este o situaţie pe care am aflat-o în cursul dimineţii, nu este o situaţie care s-a întâmplat ieri, ci în urmă cu mai bine de trei ani, am trimis deja Inspecţia Sanitară să evalueze modul de acordare a asistenţei medicale. În prezent, este o anchetă penală în curs, (...) în momentul în care Parchetul ne va cere informaţii de natură medicală, pe care le vom putea oferi, o vom face imediat şi necondiţionat.(...) Dacă punem problema unei tentative de omor, aşa cum am citit şi eu în presă, este o acuzaţie foarte serioasă şi trebuie luate măsuri", a afirmat ministrul Rafila.

Medicul Florian Robe, ginecolog în cadrul Spitalului Polizu din București, este anchetat în dosarul "Abatorul de Copii". El este acuzat că ar fi lăsat copiii născuți prematur "să moară sau îi omora chiar el pentru a nu mai ocupa un loc în incubator", arată avocatul Cuculis, potrivit realitatea.net. Ginecologul va fi audiat astazi, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Comenteaza