Program prelungit în Cluj la donarea de sânge pentru Israel

Program prelungit în Cluj la donarea de sânge pentru Israel

Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj şi-a prelungit programul zilnic pentru a putea primi persoane care vor să doneze sânge pentru salvarea de vieţi în Israel.

Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj și-a prelungit programul cu câteva ore pentru ca cei care doresc să doneze sânge pentru victimele atacurilor din Israel să o poată face.

Astfel, în perioada 09-13.10.2023, noul program al Centrului de Transfuzie este de luni până vineri, de la 7:30 la 17:00.

"Suntem alături de victimele din Israel!
Vă așteptăm să dați o mână de ajutor donând sânge. Centrul de Transfuzie Cluj-Napoca își prelungește programul!", anunță instituția.

Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca se află pe strada Nicolae Bălcescu, la numărul 18.

Programări:

-https://www.facebook.com/bloodochallenge/
- www.donorium.ro

Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni, că a fost organizată o campanie de donare de sânge pentru victimele atacurilor din Israel care au nevoie de transfuzii, în paralel cu mobilizarea de profesionişti din sănătate care doresc să facă parte din echipe medicale disponibile pentru deplasarea în zona afectată de război.

Mai multe informaţii despre înscrierea medicilor şi asistenţilor medicali ca voluntari pentru echipele necesare acordării de asistenţă medicală şi despre locaţiile pentru donarea de sânge destinat victimelor atacurilor se găsesc pe pagina web: www.ms.ro.

Comenteaza