Primul român infectat cu coronavirus: „Nu am avut simptome, nu am avut absolut nimic"

Primul român infectat cu coronavirus: „Nu am avut simptome, nu am avut absolut nimic"

Primul român diagnosticat cu noul coronavirus în România s-a vindecat și a vorbit despre cum a perceput boala.

Sergiu Sgurescu, primul român diagnosticat cu noul coronavirus în ţara noastră, spune că nu a avut simptome.

„Nu am avut simptome, nu am avut absolut nimic. Eu cred că nici nu am avut coronavirus. Probabil a fost o greşeală ceva, mă gândesc. Nu e chiar aşa de rău cum se pare”, a declarat Sergiu Sgurescu pentru Mediafax.

Tânărul de 25 de ani din comuna gorjeană Prigoria a fost diagnosticat cu coronavirus pe 26 februarie. A fost adus în Capitală, la Institutul „Matei Balş”, iar pe 1 martie era deja externat, pentru că toate testele au arătat că se vindecase. Nu a putut să meargă însă acasă, pentru că toată familia lui este în carantină.

„Şi dacă e să fie, până la urmă e o răceală, o gripă care se poate vindeca, adică nu e aşa rău. Nu trebuie să fie panică aşa mare, pentru că e o răceală care se tratează”, a mai spus primul român diagnosticat cu COVID-19.

Potrivit specialiştilor, rata mortalităţii în cazul infecţiei cu noul coronavirus este în jur de 3,5%.

Comenteaza