Primul defibrilator extravascular implantat în România, la Institutul Inimii din Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:45
- Sănătate
- Ascultă știrea
Medicii de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, medicii au realizat pentru prima oară în România implantarea unui defibrilator extravascular, un dispozitiv mai puțin invaziv, fără sonde introduse direct în inimă.
Medicii spun că acest dispozitiv este o alternativă mai puțin invazivă, care reduce riscurile și are o durată de viață dublă față de variantele convenţionale. Acesta se aplică sub stern, însă sonda lui nu ajunge în inimă, ceea ce reduce riscul de infecție. În plus, bateria defibrilatorului extravascular poate funcționa 12 ani, în loc de 6, ca în cazul dispozitivului clasic.
Aparatele implantate la noi în premieră se folosesc în Europa de mai bine de doi ani.
„Putem trata pacienți care au riscuri de implantare a unui defibrilator convențional, cum este primul pacient pe care l-am avut. Din cauza unor particularități anatomice, nu permitea efectiv introducerea sondei în inimă și nu puteam face nici extragerea sondelor pe care le are, pentru că riscul de moarte intraprocedurală ar fi fost foarte mare”, a declarat dr. Horia Roșianu, medic primar cardiolog, potrivit stirileprotv.ro.
Prețul unui astfel de defibrilator ajunge la 20.000 de euro, însă este decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.











