Peste 1.800 de părinți au apelat la ALOPEDI în 2021. Serviciul clujean, tot mai solicitat și din afara județului

Peste 1.800 de părinți au apelat la ALOPEDI în 2021. Serviciul clujean, tot mai solicitat și din afara județului

Jumătate din apelurile preluate de medicii de la ALOPEDI, în primele trei luni ale anului 2021, au provenit din afara județului Cluj.

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tişe, împreună cu reprezentanții Spitalului de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call-center ALOPEDI – 0364917, au realizat o analiză a activității derulate în trimestrul întâi al acestui an prin intermediul proiectului dedicat sfaturilor medicale pediatrice.

„Serviciul de sfat pediatric telefonic este mai mult decât util în această perioadă marcată de restricții, în care prevenția și respectarea regulilor de distanțare sunt extrem de importante. Cu sprijinul ALOPEDI și urmând sfaturile medicilor, părinții pot evita deplasarea la cabinetele medicale ori la spitale, îngrijindu-și copiii la domiciliu”, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, pe parcursul primelor trei luni ale anului au fost preluate 1.855 de apeluri. În 69% din cazuri copiii au fost evaluați ca non-urgențe iar părinților li s-a explicat modul în care aceștia pot fi îngrijiți la domiciliu și care sunt semnele la apariția cărora trebuie să se adreseze medicului.

Comparativ cu ianuarie, luna martie a fost marcată de o creștere cu 62% a numărului de apeluri, existând, de asemenea, cu 50% mai multe situații în care s-a recomandat consultul față în față al copilului în maxim două ore de la apel.

Din totalul apelurilor primite în primul trimestru al acestui an, 15,8% au fost pentru copii cu probleme respiratorii, numărul acestora crescând de trei ori în martie față de luna ianuarie. Totodată, și solicitările de acordare a unui sfat medical pentru febră au crescut cu 50%.

Jumătate din totalul apelurilor preluate de medicii ALOPEDI – 0364917 în perioada ianuarie-martie a.c. au provenit din județul Cluj. Comparând datele lunii martie cu cele din ianuarie s-a remarcat o creștere cu 80% a apelurilor provenite din alte județe.

Comenteaza