Până la ora 12:30 s-au deschis liste de aşteptare pentru 30 judeţe, s-au înscris 100.001 persoane

Până la ora 12:30 s-au deschis liste de aşteptare pentru 30 judeţe,  s-au înscris 100.001 persoane

Prin intermediul platformei de vaccinare s-au programat 41.145 persoane la centrele în care mai existau locuri libere, iar până la ora 12:30 s-au deschis liste de aşteptare pentru 30 judeţe pe care s-au înscris 100.001 persoane în 361 centre de vaccinare, anunţă autorităţile, care precizează că platforma e funcţională.

”Platforma este funcţională şi permite înscrierea beneficiarilor. În cursul zilei de 15 martie a.c., până la ora 12:30, prin intermediul platformei s-au programat 41.145 persoane la centrele în care mai existau locuri libere. Totodată, până la ora 12:30 s-au deschis liste de aşteptare pentru 30 judeţe pe care s-au înscris 100.001 persoane în 361 centre de vaccinare”, anunţă autorităţile.

De asemenea, reiau informaţia conform căreia, în cursul acestei zile se desfăşoară operaţiunile tehnice de implementare a listelor de aşteptare în timp ce platforma este deschisă publicului.

”Având în vedere că listele de aşteptare pe fiecare centru de vaccinare din ţară se implementează progresiv în conformitate cu programul postat pe site-ul ROVACCINARE, traficul poate înregistra întârzieri. Listele de aşteptare vor rămâne deschise pe toată durata campaniei de vaccinare”, precizează Comitetul de Coordonare a Vaccinării.

Totodată, recomandă cetăţenilor să ia în considerare orele prevăzute în programul postat pentru a verifica deschiderea centrelor de vaccinare şi a listelor de aşteptare aferente.

Comenteaza