O nouă tranşă de vaccinuri Pfizer pentru România. Zeci de mii de doze vin direct la Cluj

O nouă tranşă de vaccinuri Pfizer pentru România. Zeci de mii de doze vin direct la Cluj

Peste 345.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech vor ajunge în cursul zilei de luni în România.

O nouă tranşă de 345.150 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech soseşte luni în România. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Dozele vor fi distribuite în depozitele regionale după cum urmează:

Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 98.280 doze;
Centrul Regional de Depozitare Braşov: 39.780 doze;
Centrul Regional de Depozitare Cluj: 46.800 doze;
Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 38.610 doze;
Centrul Regional de Depozitare Craiova: 36.270 doze;
Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 46.800 doze;
Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 38.610 doze.

Conform CNCAV, până la acest moment, România a recepţionat 2.518.000 doze de vaccin produse de compania Pfizer BioNTech, iar 2.318.749 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

Comenteaza