Medic: Majoritatea pacientelor nu îşi iau măsuri de prevenţie înainte de a rămâne gravide

Medic: Majoritatea pacientelor nu îşi iau măsuri de prevenţie înainte de a rămâne gravide

Cele mai multe dintre femeile din România nu îşi verifică starea de sănătate înainte de a rămâne gravide, a afirmat un medic ginecolog, la un post tv, atrăgând atenţia că sunt numeroşi factori care pot pune în pericol o sarcină.

Medicul ginecolog Liana Pleş, de la Maternitatea Bucur din Capitală, a afirmat, miercuri seară, la Medika Tv, că este ”destul de puţin întâlnită atitudinea femeilor care înainte de a decide să aibă o sarcină fac investigaţii medicale privind starea lor de sănătate”. 

Medicul a explicat că, dincolo de numărul mare al mamelor minore, care plasează România pe primul loc în statistici, există numeroase femei tinere care nasc copii fără a face verificări cu privire la starea lor de sănătate. 
  
”Sunt paciente care la 21 de ani au deja trei copii şi între cele trei sarcini nu s-au investigat niciodată. Aş spune că majoritatea pacientelor nu îşi iau măsuri de prevenţie înainte de a obţine o sarcină”, a declarat Liana Pleş, citată de news.ro.
 
Conform acesteia, măsurile de prevenţie ar trebui să conste într-o verificare a stării generale de sănătate, aflarea statusului imunologic cu privire la unele afecţiuni infecţioase cum este rubeola, la care multe femei care nu sunt nici vaccinate, nici nu au făcut boala, şi care poate reprezenta un risc în caz de sarcină. 
 
”Rubeola poate să fie devastatoare în primul trimestru de sarcină. Este util ca femeile să fie vaccinate, înainte de sarcină, pentru virusul rubeolic”, a atras atenţia medicul Liana Pleş.

Comenteaza