Iohannis: Suntem în continuare în plină pandemie! Singura cale este vaccinarea

Iohannis:  Suntem în continuare în plină pandemie! Singura cale este vaccinarea

Preşedintele Klaus Iohannis a spus miercuri că ne apropiem de capacitatea de 100.000 de persoane vaccinate pe zi și a subliniat că singura soluţie pentru ieşirea din pandemie este vaccinarea. 

Preşedintele Iohannis a spus că oamenii nu ar trebui să aibă impresia că doar pentru că a venit primăvara s-a încheiat pandemia şi a reiterat că singura soluţie este vaccinarea și a îndemnat cetățenii să meargă să se vaccineze, pentru că doar prin vaccinare putem să scăpăm de pandemie și „putem să ne gândim la renunțarea graduală la unele restricții”.

„Astăzi am văzut împreună primul centru de vaccinare mobil în funcţiune. Este o nouă etapă a campaniei de vaccinare în care am ajuns. Suntem foarte aproape de capacitatea pe care ne-am dorit-o, de 100.000 de persoane vaccinate pe zi. Sunt foarte mulţumit de cum a decurs campania de vaccinare până acum şi pregătirile pentru această etapă s-au făcut într-un timp record. Pe de altă parte, sunt foarte bucuros să văd că deja multă lume vine efectiv la vaccinare. Când am ajuns la intrare deja au fost câteva zeci de persoane care abia aşteaptă să intre la vaccinare. Astfel de containere vor fi folosite în toate locaţiile unde este nevoie de vaccinare de acest tip. Se face, pur şi simplu, fără programare şi oamenii pot veni direct în comuna lor la centrul de vaccinare. Vom continua cu campania de vaccinare, se vor deschide noi centre, vom găsi noi modalităţi prin care să venim noi în întâmpinarea cetăţeanului care doreşte să se vaccineze, este extrem de important”, a declarat Klaus Iohannis, la finalul vizitei de miercuri vizitei într-un centru mobil de vaccinare din Ilfov.

Președintele a subliniat că încă suntem în plină pandemie și că doar prin vaccinare putem să scăpăm de aceasta. 

”Am văzut și în aceste zile că s-a dezbătut foarte mult și vreau să repet câteva date esențiale. Suntem în plină pandemie. Să nu avem impresia că dacă a venit primăvara s-a terminat pandemia. Restricțiile impuse nu înlătură pandemia. Aceste restricții doar scad impactul. Încetinesc răspândirea pandemiei. Dăm o șansă medicilor să îi trateze pe cei care fac forme grave.

Există o singură cale de ieșire din pandemie și asta este vaccinarea. Avem tot mai multe tipuri de vaccin și chiar dacă există multe dezbateri și discuții, EMA a aprobat toate tipurile de vaccin. Ele pot fi folosite, sunt verificate, sunt sigure. De aceea mă voi implica în continuare în campania de vaccinare.

Nu restricțiile înlătură pandemia, doar vaccinarea ne permite ca la vară să facem concedii, să plecăm unde dorim. Să mergem la concerte, să mergem la teatru. E extrem de important și contez pe toți să participați la această campanie”, a mai spus Iohannis.

Comenteaza