Intervenţii chirurgicale minim invazive, de săptămâna aceasta, în 3 spitale din Cluj

Intervenţii chirurgicale minim invazive, de săptămâna aceasta, în 3 spitale din Cluj

Pacienții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca vor beneficia de intervenții chirurgicale moderne, minim invazive, începând cu această săptămână.

Cinci turnuri de chirurgie laparoscopică vor funcționa în blocurile operatorii ale spitalului. Intervențiile chirurgicale laparoscopice au devenit, datorită progresului tehnologic, din ce în ce mai frecvente, cu aplicabilitate în diverse specialități medicale. Chirurgia laparoscopică este o metodă de chirurgie minim invazivă, care presupune operații efectuate sub ghidaj endoscopic, prin incizii foarte mici (între 0.5 -1.5 cm).

Pentru pacient, beneficiile laparascopiei față de intervențiile chirurgicale tradiționale sunt numeroase:
scade riscul complicațiilor asociate;
recuperarea este mai rapidă;
durerea este redusă;
spitalizarea este mai scurtă.

Cele cinci echipamente performante vor funcționa în blocurile operatorii ale secțiilor:

Chirurgie Generală I și Chirurgie Generală II – echipamentele au rezoluție full HD, vizualizare 2d și 3D și sunt dotate cu filtru pentru fluorescență ICG. În plus, acestea sunt dotate cu platformă integrată de electrochirurgie;

Obstetrică-Ginecologie I și Obstetrică-Ginecologie II – echipamente pentru laparoscopie și histeroscopie, cu sistem video HD, cu aplicații în ginecologie, dotate cu platformă integrată de electrochirurgie;

Ortopedie-Traumatologie – echipamentul, cu sistem video HD, este adaptat intervențiilor artroscopice de genunchi, umăr, șold și articulațiile mâinii.

Configurația noilor echipamente variază în funcție de specificul secției în care sunt amplasate, permițând o paletă largă de intervenții chirurgicale minim invazive. Acestea au garanție extinsă full service, pentru cinci ani, cu piese de schimb incluse. Valoarea totală a investiției depășește 6.200.000 lei (inclusiv TVA).

 

 
 

Etichete
Comenteaza