Încă un român a murit din cauza rujeolei. Numărul deceselor a ajuns la 32

Încă un român a murit din cauza rujeolei. Numărul deceselor a ajuns la 32
Încă un deces provocat de rujeolă. Este vorba de un bărbat în vârstă de 29 de ani la care a fost confirmată boala în februarie 2017, iar primele simptome ale complicaţiei postrujeolice au apărut în iunie.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a anunţat că numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până vineri, este de 8.246, cu 229 de cazuri mai multe faţă de săptămâna trecută.

De la debutul epidemiei, respectiv din toamna anului trecut, şi până acum, s-au înregistrat 32 de decese din cauza rujeolei, dintre care opt în judeţul Timiş, şase în judeţul Arad, şapte în judeţul Dolj, trei în judeţul Caraş Severin şi câte unul în judeţele Bihor, Cluj, Călăraşi, Satu Mare, Vaslui, Galaţi, Mureş şi Bucureşti.

Cel de-al 32-lea deces a fost cauzat de o complicaţie la distanţă a rujeolei şi s-a înregistrat la o persoană de 29 de ani din judeţul Dolj. Boala a fost confirmată în februarie 2017, iar în iunie au apărut primele simptome ale complicaţiei postrujeolice.

Decesul vine în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne au demarat marţi o campanie pentru vaccinarea împotriva rujeolei.

Marţi expiră termenul dat de Carmen Dan şi Florian Bodog autorităţilor locale, de evaluare a comunităţilor vulnerabile medical.

Potrivit datelor centralizate de către Ministerul Sănătăţii, la nivel naţional, sunt aproximativ 180.000 de copii nevaccinaţi, dintre care doar pentru 10% dintre ei se refuză vaccinarea, restul nici măcar nu ajung la medicul de familie.

În acest moment, Ministerul Sănătăţii are peste 500.000 de doze de vaccin împotriva rujeolei, cantitate care ar trebui să fie suficientă până la sfârşitul anului.

 

Etichete
Comenteaza