Încă un rapel cu Pfizer/BioNTech? Compania va cere autorizarea pentru o a treia doză vaccin

Încă un rapel cu Pfizer/BioNTech? Compania va cere autorizarea pentru o a treia doză vaccin

Alianţa Pfizer/BioNTech intenţionează să solicite ''în următoarele săptămâni'' autorizarea pentru o treia doză din vaccinul său împotriva COVID -19, în special în Statele Unite şi Europa.

Această doză de rapel este destinată să ofere o protecţie imunitară sporită persoanelor deja vaccinate cu primele două doze, se arată într-un comunicat al companiei, relatează AFP.

''Pfizer şi BioNTech au constatat rezultate încurajatoare ale unor teste în curs pentru o a treia doză din vaccinul actual'', au explicat companiile care ''intenţionează să transmită aceste date către FDA, EMA şi alte autorităţi de reglementare în următoarele săptămâni'', au adăugat sursele citate, referindu-se la Agenţiile americană şi europeană a medicamentelor, conform Agerpres.

''Date preliminare ale studiului arată că o doză de rapel administrată la 6 luni după a doua doză are un profil de toleranţă coerent, provocând niveluri ridicate de anticorpi neutralizanţi'' împotriva virusului, inclusiv împotriva variantei Beta, apărută în Africa de Sud.

Aceste niveluri sunt ''de cinci până la 10 ori mai mari'' decât cele observate după primele două doze. Rezultatele acestui studiu vor fi publicate într-o revistă ştiinţifică, au precizat Pfizer/ BioNTech.

Cele două companii au subliniat, de asemenea, că vaccinul lor a dat rezultate bune în laborator împotriva variantei Delta şi că, prin urmare, o a treia doză ar putea creşte imunitatea împotriva acestei variante. Au loc teste pentru a ''confirma această ipoteză'', au indicat cele două companii.

Comenteaza